Inundaţiile au lovit ultimele zile judeţul Galaţi. Autorităţile au anunţat că șase persoane și-au pierdut viața din cauza viiturilor puternice. Printre victime se numără și doi frați din comuna Pechea, Galați. Ei nu s-au mai putut salva din calea apelor care au măturat totul în cale.
Bilanţul deceselor după inundaţiile devastatoare din estul ţării a ajuns la șase. Este vorba de persoane din localitățile Pechea, Corod, Costache Negri, Slobozia Conachi și Drăgușeni.
Printre decedați se numără și doi frați din comuna Pechea, judeţul Galaţi.
În momentul în care apele au venit peste ei, cei doi nu s-au mai putut salva. Unul dintre ei a fost adus de ape până în localitatea vecină, Slobozia Conachi, aflată la 10 kilometri distanţă.
„Nu am putut să-l salvez. Am scos fetele afară, le-am urcat în mașină, am zis s-o duc la stradă și am zis că îl iau și pe el, dar n-am mai apucat, a murit. N-am mai putut să mă întorc dupa tata, era apa cât mine. Am sunat la 112 de la ora două până dimineața la șase, n-a venit nimeni.”, a spus fiul unuia dintre cei morți, scrie Antena 3.
„Nu este din localitatea Slobozia Conachi. Acea persoană este adusă de ape. Situația să știți că este dezastruoasă față de 2013. Este dezastru, să știți, dar toată lumea este pusă în dispozitiv, ne-au sosit ajutoare, ne-au sosit alimente, avem pompierii cu noi, armata este cu noi și implicit politicienii care au fost astăzi.”, a declarat și Primarul din Slobozia Conachi.
Din cauza inundațiilor, 25 de școli din județul Galați au anunțat suspendarea cursurilor pentru zilele de luni și marți. Vremea nefavorabilă și infrastructura distrusă nu permit nici cursuri în format online.
„Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice manifestate în zilele anterioare, pe raza localităţii Suhurlui din judeţul Galaţi, a fost identificată o victimă decedată, numărul total al persoanelor decedate fiind 6”, a anunțat, duminică seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.