Hidroelectrica va permite plata online cu cardul, atât pe aplicație, cât și pe site

Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători și furnizori de energie din România, va permite plata online cu cardul, atât pe aplicație, cât și pe site.
  • Publicat:
Hidroelectrica va permite plata online cu cardul, atât pe aplicație, cât și pe site

Hidroelectrica, compania de energie electrică din România care are peste 600.000 de clienți, a anunțat că a semnat un contract de servicii pentru a permite clienților plata online cu cardul, atât pe aplicația iHidro, cât și pe site-ul oficial.

„În data de 23 septembrie 2024, Hidroelectrica a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienții finali. Contractul, adjudecat ca urmare a parcurgerii unei proceduri de achiziție sectorială la care au participat trei ofertanți – PayU, asocierea formată din CEC Bank – Europayment Services și NETOPIA Financial Services, are o valoare de 3.463.200 RON și include servicii de plată prin aplicația proprie a companiei, iHidro, inclusiv pentru versiunea de mobil, precum și prin site-ul oficial, hidroelectrica.ro”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Hidroelectrica a devenit, în ultimii ani, cel mai important producător și furnizor de energie electrică din România, după ce a reușit să ofere unele dintre cele mai mici prețuri  de pe piață. Astfel, numărul clienților a ajuns în prezent la peste 600.000.

Pentru sutele de mii de români cu contract la Hidroelectrica, plata facturilor a reprezentat o problemă, având în vedere că acestea au fost decalate sau emise cu mare întârziere.

Acum, însă, compania a reușit un mare pas înainte odată cu posibilitatea plății online cu cardul.

„Prin parteneriatul cu PayU (…) ne asigurăm că clienții Hidroelectrica beneficiază de metode de plată fluide, sigure și eficiente. Acest lucru face parte din strategia noastră mai amplă de a crește eficiența operațională și de a continua să oferim soluții de energie verde adaptate cerințelor pieței din România. Suntem încrezători că aceste îmbunătățiri vor consolida satisfacția clienților noștri și vor face mai atractivă și sustenabilă oferta Hidroelectrica”, a declarat Karoly Borbely, președintele directoratului Hidroelectrica, într-un comunicat de presă.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW.

În plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. Compania acoperă, de asemenea, 13,09% din piaţa de furnizare din România.

Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica.

Urmărește CSID.ro pe Google News