Intervenția estetică pe care Klaus Iohannis și-ar fi făcut-o la față. Părerea medicului estetician

Specialiștii dezbat posibila intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis!
  • Publicat:

Klaus Iohannis ar fi suferit o intervenție estetică, conform medicului Ana Oțel. Chirurgul estetician susține că liderul de stat și-ar fi făcut o blefaroplastie, o operație care îndepărtează excesul de piele din jurul ochilor.

Klaus Iohannis, în vârstă de 65 de ani, ar fi apelat la o intervenție estetică, conform unei declarații recente a medicului estetician Ana Oțel. Aceasta susține că liderul statului și-ar fi făcut o blefaroplastie, o procedură care implică îndepărtarea excesului de piele din jurul ochilor.

Această intervenție a devenit tot mai populară în ultimii ani. Medicul estetician Ana Oțel a atras atenția asupra acestei posibile intervenții într-o postare pe Instagram, întrebând: „Cu tot haosul din ultima perioadă, a observat cineva intervenția de blefaroplastie a lui Klaus Iohannis?”. Ea a descris blefaroplastia ca fiind „intervenția care dă timpul înapoi”.

Reacții după remarca medicului estetician

Comentariile la postarea medicului au fost împărțite. Unii au lăudat decizia președintelui, în timp ce alții au fost critici. Un comentator a remarcat: „Arată cu mult mai tânăr! Bravo lui pentru decizie și sincere felicitări medicului!”. Alții au pus la îndoială informația, sugerând că diferențele ar putea fi cauzate de iluminare și unghi.

Unele persoane au făcut glume pe seama sursei fondurilor pentru această presupusă intervenție. Un alt chirurg estetician, Horia Siclovan, a contrazis opinia medicului Oțel, sugerând că ar putea fi vorba de o altă procedură: „Cred ca mai degrabă mid-face lift”.

Ce e „mid-face lift”

„Mid-face lift”, uneori numit lifting al obrajilor, este o procedură cosmetică care strânge pielea din zona superioară a gurii până în zona ochilor. Un lifting facial mediu poate conferi feței un aspect mai tineresc și face ca zona de sub ochi să pară mai puțin adâncită. Intervenția nu vizează linia maxilarului sau fruntea. Pentru a lucra în aceste zone, un lifting facial complet este o opțiune mai bună, scrie healthline.com.

Dacă procedura de „mid-face lift” este efectuată de un chirurg calificat și instruit, în general este considerată sigură. Dar, la fel ca în cazul tuturor intervențiilor de chirurgie plastică, există riscuri implicate de procedură. Efectele secundare și riscurile includ umflături prelungite, durere, complicații ale anesteziei și cicatrici vizibile.

Foto: arhivă, Profimedia, Instagram

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Marincel - Redactor
După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, am debutat ca redactor la publicația Spynews, unde am dobândit și cunoștințe de social media. De-a lungul timpului am scris pentru diferite site-uri de presă, iar acum fac parte din echipa ...
citește mai mult