Pericolele ascunse din bijuteriile pe care le purtăm! Semnalul de alarmă tras de specialiști

Bijuteriile pot fi mai periculoase decât par la prima vedere. Tot mai multe alerte europene avertizează asupra prezenței metalelor grele, precum plumbul și cadmiul, în coliere, brățări și cercei.
  • Publicat:
Pericolele ascunse din bijuteriile pe care le purtăm! Semnalul de alarmă tras de specialiști

Numărul alertelor europene pentru bijuterii care conțin metale grele periculoase, precum cadmiu, plumb sau nichel, este în creștere alarmantă. Aceste metale, odată absorbite de organism, pot provoca reacții alergice severe, intoxicații digestive și probleme renale grave, avertizează medicii.

Bijuterii contaminate, scoase de pe piață

De la începutul anului, peste 170 de alerte privind bijuterii neconforme au fost publicate pe platformele europene de siguranță a produselor. Acestea includ cercei, brățări și coliere vândute în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Sorin Mierlea, președintele Infocons, explică gravitatea situației, potrivit protv.ro:

„Când Comisia Europeană emite o alertă pentru un produs, înseamnă că acesta prezintă un risc major pentru sănătate sau siguranță și trebuie retras imediat de pe piață.”

Un exemplu recent este un colier vândut online, produs în Suedia, pentru care s-a emis alertă din cauza conținutului ridicat de plumb. În cazul multor bijuterii periculoase, testele au relevat prezența cadmiului, un metal folosit pentru lipit, și a plumbului, utilizat pentru a da greutate obiectelor. Aceste metale sunt folosite de unele companii pentru a reduce costurile de producție sau chiar pentru a falsifica bijuteriile, punând în pericol sănătatea consumatorilor.

Pericolele ascunse ale metalelor grele

Dr. Mihaela Leventer, medic dermatolog, atrage atenția asupra riscurilor asociate acestor metale:

„Plumbul poate provoca anemie, intoxicații digestive, probleme renale grave și, în cazuri extreme, chiar deces. Cadmiul este la fel de periculos.”

De asemenea, aurul folosit în bijuterii nu este întotdeauna pur. Adesea, este combinat cu nichel sau cupru, metale care pot cauza reacții alergice severe.

Cum ne protejăm?

Consumatorii pot evita astfel de riscuri citind cu atenție etichetele produselor și verificând proveniența bijuteriilor. Totuși, există comercianți necinstiți care pun pe piață produse ce nu respectă normele europene. Autoritățile române anunță controale ample în magazinele de bijuterii pentru a elimina aceste produse periculoase de pe piață.

Sursă foto – guyswhoshoot / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult