Peste 6.000 de oameni din patru județe au fost evacuați din calea apelor: „Nu mai pot nici să mai plâng de atâta supărare”

Situația este dramatică în județul Galați. Mii de oameni au fost deja evacuați, de frica inundațiilor masive.
  • Publicat:
Peste 6.000 de oameni din patru județe au fost evacuați din calea apelor:
Județul Galați, sub cod roșu de ploi torențiale

Județul Galați se află sub incidenţa codului roşu de ploi torenţiale. De teama unui dezastru, autorităţile au decis să ia măsuri urgente pentru persoanele aflate în zonele de risc. Peste 6.000 persoane din 28 de localităţi, majoritatea din județul Galați au fost evacuate, a urmare a vremii nefavorabile, după cum a anunțat IGSU, luni dimineață, 30 septembrie. 

Județul Galați, sub cod roșu de ploi torențiale

Ciclonul Ashley face ravagii în țară!  Autoritățile au emis cod roșu de precipitații în județele Galați și Vaslui. Râurile Bârlad, Siret și Prut sunt în atenția autorităților până marți dimineață, 1 octombrie 2024.

IGSU a anunțat că au fost necesare intervenţii în 116 localităţi din 29 judeţe, din cauza efectelor ploiilor abundente şi vântului.

„Sunt puţin mai îngrijorată decât eram în 14-15, atunci, pentru că acum situaţia este destul de gravă: diguri rupte, nu avem făcute decomaltările pentru că nu s-a putut intra cu utilajele”, a declarat Andreea Naggar, prefect Galați.

De asemenea, au fost evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localităţi din judeţele Argeş, Braşov, Galaţi şi Vaslui. Majoritatea provin din judeţul Galaţi, unde 5.937 de persoane au fost relocate.

„Nu mai pot nici să mai plâng de atâta supărare. Inundaţii, domne! Ne-a nenorocit cu inundaţiile. A treia oară. Doi metri şi jumătate apa. Tot s-a stricat”, spune o bătrână, scrie observatornews.ro. 

Localnicii sunt nevoiți să-și părăsească locuințele

„Mai iau câteva haine şi plec! Pe acolo a intrat apa. Ia uite iar RoAlert”. „Hai, ce am putut! Măcar să ne schimbăm!” „Eu nu înţeleg de ce autorităţile de 11 ani de zile se ştie că zona asta e inundabilă şi nu s-a făcut absolut nimic! Câţi oameni trebuie să mai moară? Dar cu ce o mai veni? Că ne-a distrus tot! Rămânem acasă pentru că nu avem unde să ne ducem”, spun localnicii evacuați.

Localnicii sunt cu lacrimi în ochi și mărturisesc că totul este un coșmar tot ce se petrece în prezent.

„A stricat tot în casă, pereţii crăpaţi, până deasupra capului. Pentru în seara asta, să dea Dumnezeu să nu vină apa, să mă duc acasă. Noi nici nu a vrut să plecăm de acasă. Eu am pregătit pentru copii şi pentru mama soacră să ne adăpostim în pod şi nu ne-au dat voie.

Am sperat că nu mai vine, după două săptămâni, să te aştepţi să mai vină încă una, nu voiam. Noi am lăsat animale, ce ne-a mai rămas din tura trecută, ce am salvat, că s-a băgat mama până aici. Noi nici nu am terminat de scos mâlul, nu am terminat nimic de făcut”, susțini localnicii din județul Galați.

Sursa foto: captură video

Urmărește CSID.ro pe Google News