Pilonul 2 de pensii private, active record de 30 de miliarde de euro

Pilonul 2 de pensii, la care participă peste 8 milioane de români, a ajuns la o sumă record, potrivit unui anunț al Asociației Pensiilor Private.
  • Publicat:
Pilonul 2 de pensii private, active record de 30 de miliarde de euro

Un comunicat al Asociaţiei Pensiilor Private (APAPR) anunță că activele la Pilonul 2 au ajuns la suma record de 150 de miliarde de lei (30 de miliarde de euro).

Peste 8 milioane de români participă cu o parte din salariul brut lunar, la cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România.

“APAPR anunţă lansarea unei noi campanii naţionale de informare privind Pilonul 2 de pensii private obligatorii: „Lucrurile bune au nevoie de timp să crească”. La fel ca o pădure, Pilonul 2 creşte sănătos încă din 2008, ajungând astăzi la active nete administrate în valoare de 150 mld. RON (30 mld. EUR), dintre care aproape o treime reprezintă câştigul net adus de investiţii”, se arată în comunicatul Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Banii din Pilonul 2, al doilea cel mai valoros activ al populaţiei, după depozitele bancare

„Banii din Pilonul 2 sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populației, după depozitele bancare. Pentru cea mai mare parte a populației, Pilonul 2 reprezintă de altfel singura sursa de acumulare financiară pe termen lung, în special în cazul românilor cu venituri mici, care au dificultăți să economisească prin alte instrumente”, se arată în comunicatul mai sus amintit.

APAPR anunță și lansarea unei noi campanii naționale de informare privind Pilonul 2 de pensii private obligatorii.

Românii îşi pot verifica apartenenţa la un fond de pensii private și valoarea contului personal, accesând site-ul www.pilonul2.ro. În prezent, doar unul din opt români este conectat digital la Pilonul 2 și își verifică online contul de pensie privată.

Câți bani s-ar putea obține din Pilonul 3 de pensii

„Motivul pentru care oamenii aleg să-și suplimenteze veniturile cu Pilonul 3 este faptul că pensia de la stat este insuficientă. Ne așteptăm la o rată de înlocuire de undeva la 40%, adică atunci când ieșim la pensie, imediat luna următoare trebuie să ne descurcăm cu mai puțin jumătate din cât aveam luna anterioară”, spune George Moț, fondator platformă pensii private.

Dacă la Pilonul II vârsta maximă de aderare este 45 de ani, la Pilonul 3 nu există această restricție. De exemplu, dacă v-ați decide la 40 de ani să contribuiți la Pilonul 3 de pensii cu 300 de lei pe lună, proiecțiile unei platforme de specialitate arată că după 20 de ani ați putea încasa o sumă totală de aproape 120.000 de lei.

Iar în cazul unui participant de 20 de ani, suma la care ar ajunge ar fi de aproape 850.000 de lei, după 40 de ani, în cel mai bun scenariu.

Sursă foto: Shutterstock.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult