Jurnalistul Adrian Artene continuă călătoria „Altceva cu Adrian Artene” cu Mihail Vincențiu Ivan, conferențiar universitar, autorul lucrării „Puterea din spatele puterii”, o carte care are forța de a aprinde lumina interioară în fiecare dintre noi. Aceasta este doar una dintre cele 16 cărți publicate de profesorul universitar care, de asemenea, a putut fi ascultat în cadrul mai multor conferințe și simpozioane în domeniu.
Una dintre cele mai importante teme atinse în cele peste 60 de minute de discuție a făcut referire la greutățile, lipsurile, vremurile nu tocmai fericite care se întâmplă să apară în viața noastră și care, deseori, par să fie absolut de neînțeles.
De ce mi se întâmplă acest lucru? De ce aceste greutăți? De ce nu am bani? De ce am fost părăsit?
Mihail Ivan explică foarte clar faptul că aceste provocări din partea destinului reprezintă o manieră înțeleaptă prin care învățăm și evoluăm spiritual.
„Formula de înțelegere a planurilor și de conexiune între planuri… lipsa banilor, și nu doar lipsa banilor…Atunci când te confrunți cu o problemă care presupune o lipsă, presupune o stare neplăcută, presupune un cuvânt urât, lipsa înțelegerii. Orice formă de acest tip e o formă care vine în ajutorul tău, dacă nu te-ai confruntat cu ea, dar cumva e o experiență pe care tu deja ai asumat-o. Dacă nu te-ai confruntat cu ea, nu ai putea să mergi mai departe. N-ai putea să evolua spiritual. Ai rămâne dator cu acel lucru.”, a precizat acesta în cadrul podcastului ALTCEVA.
Conferențiarul a mai precizat că menirea ființei umane este aceea de a-și depăși limite, iar această etapă poate fi realizată prin depășirea sentimentului de frică. În privința lipsei banilor, o problemă tot mai acută pentru oamenii de rând, profesorul a menționat că mulți, copleșiți de disperare, au tendința de a rămâne ancorați în problemă, ceea ce îi împiedică să găsească soluții.
„Lipsa banilor e o problemă cu care se confruntă majoritate oamenilor de pe planetă. Din acest punct de vedere, cei mai mulți oameni care se confruntă cu această problemă nu o rezolvă, pentru că nu sunt conștienți că ea poate fi rezolvată și rămân acolo captivi în această problemă și se plâng, se lamentează, găsesc vinovați în tot în exteriorul lor, deci nu se uită în interior, nu caută, se rezolve problema din interior. Lipsa banilor nu este mai puternică sau mai gravă decât capacitatea ta de a o rezolva.
Tu ai mai degrabă o capacitate de a o rezolva înaltă raportat la problemă. Și atunci tu poți să faci treaba asta, doar că trebuie să să conștientizezi, să vrei.”, a mai adăugat Mihail Ivan.
EPISODUL COMPLET poate fi urmărit aici:
Puterea din spatele puterii sau cum să-L întâlnim pe Dumnezeu. MIHAIL IVAN: „Credința este ancora!”
CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE:
06:00 – Intro
09:18 – „Schimbarea lumii începe cu noi!”
12:17 – Cum accesăm puterea din spatele puterii
15:47 – „Noi ne alegem părinții”
16:55 – „Vreau și pot” sunt cheile care rezolvă orice problemă
28:03 – Planurile existenței noastre
34:32 – „Credința este ancora pe acest Pământ”
36:42 – Ritualul de curățare a grijilor
45:09 – Procesul purificator al iertării
57:20 – 11 greșeli care ne limitează puterea
01:01:37 – Indiferența pozitivă
01:07:00 – Coduri prin care ne putem activa puterea
01:10:11 – „Ochiul magic”, cel de-al treilea ochi
01:18:21 – Dietele care ne amplifică puterile
01:23:23 – „Carnea blochează canalele de comunicare cu puterea”
01:25:55 – Despre forța Flăcării violet
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.