Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că noua unitate medicală va fi construită ca parte a extinderii Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
Finanțarea pentru noul spital de urgență va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Medicinei Militare.
„Noua clădire va aduce o îmbunătățire semnificativă a infrastructurii medicale din București, oferind 490 de paturi, dintre care 400 vor fi alocate pentru spitalizare continuă, 40 pentru spitalizare de zi și 50 pentru anestezie și terapie intensivă,” a spus Predoiu în cadrul discursului său ținut cu ocazia Zilei Medicinei Militare, conform Agerpres.
Această extindere este esențială pentru a răspunde nevoilor medicale urgente din nordul capitalei, o zonă care în prezent nu dispune de un spital de urgență.
Ministrul a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România, evidențiind că succesul unor astfel de inițiative depinde de finalizarea și implementarea lor corespunzătoare. Predoiu a reiterat angajamentul MAI de a sprijini toate eforturile care contribuie la modernizarea infrastructurii medicale și la creșterea siguranței cetățenilor.
Acesta a mai adăugat faptul că Ministerul Afacerilor Interne, indiferent de titulatura sau forma de organizare vremelnică, a fost implicat în dezvoltarea medicinei militare.
FOTO: Shutterstock