Lumea fotbalului românesc este în doliu! Helmut Duckadam, legenda portarilor, s-a stins din viață pe 2 decembrie, la Spitalul Militar din București. Fostul sportiv avea doar 65 de ani. Helmut Duckadam și-a dorit să fie incinerat, lucru pe care l-a lăsat scris și-n testament.
Legenda clubului Steaua, Helmut Duckadam, a decedat luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. El fusese internat la Spitalul Militar încă de săptămâna trecută, însă starea lui de sănătate s-a degradat rapid. Înainte de a muri, Helmut Duckadam mărturisea că și-ar dori să fie incinerat, iar dorința lui va fi respectată de către familie.
”Dorința lui Helmut Duckadam a fost de a fi incinerat. Ea (n.r. – Alexandra Duckadam) îi va respecta dorința. Asta a vrut. De asemenea, a spus că cei care vor să își ia adio de la el, mâine (n.r. – marți) începând de la ora 14:00, va fi depus la Arena Națională.
După care totul va fi privat și îi roagă pe toți să respecte această dorință a familiei. Lucrurile sunt destul de simple, nu mai e nimic de spus din perspectiva asta. E destul de mult timp pentru cei care vor să se ducă să își ia adio de la Helmut. După aceea lucrurile vor fi private. A fost această idee, Helmut a avut dorința de a fi incinerat”, a anunțat Naum, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Soția lui Duckadam a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Duckadam va fi depus la Arena Națională. Cei care vor să-și ia rămas bun de la fostul portar, o pot face începând cu ziua de marți, 3 decembrie, de la ora 14:00, în sectorul VIP.
Potrivit gsp.ro, Helmut Duckadam a mai avut diverse probleme cardiovasculare, atât de-a lungul carierei de jucător, cât și după.
Sursa foto: facebook Helmut Duckadam