An de an, cu o săptămână înainte de Paște, creștin-ortodocșii sărbătoresc Floriile, sau Intrarea Domnului în Ierusalim. În România sunt numeroase tradiții și superstiții de Florii, o sărbătoare cu mare însemnătate mare pentru creștini. Anul acesta, Floriile sunt sărbătorite în data de 13 aprilie 2025.
Floriile se mai numesc și Duminica Patimilor, Duminica Floriilor a Patimilor Domnului sau Intrarea Domnului în Ierusalim. Se sărbătoresc întotdeauna înainte cu o săptămână de Paște, iar în 2024 Floriile se sărbătoresc pe data de 13 aprilie. Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.
În 2025, creștinii ortodocși vor sărbători Floriile pe data de 13 aprilie, cu o săptămână înainte de Paște, care pică pe 20 aprilie 2025. Floriile aduc cu ele o serie de tradiții și obiceiuri populare, păstrate cu sfințenie în multe zone din România:
Sfințirea ramurilor de salcie la biserică. Credincioșii le duc acasă și le așază la icoane pentru protecție și binecuvântare. Este una dintre puținele zile din Postul Mare în care este dezlegare la pește.
Tot în această zi sfântă, oamenii își vizitează rudele, iar cei care poartă nume de floare își sărbătoresc onomastica. Se spune că, dacă în ziua de Florii este vreme frumoasă și caldă, atunci așa va fi și de Paște.
În tradiția creștină românească, în ziua de Florii la biserici se împart crenguțe de salcie sfințite. Acestea semnificând ramurile cu care Iisus a fost întâmpinat de către credincioși la intrarea Sa în Ierusalim.
În unele zone, aceste crenguțe de salcie luate în ziua de Florii de la biserică, sunt împletite sub formă de coronițe și agățate în livezi și în grădinile de legume, pentru ca acestea să fie cât mai roditoare și protejate de dăunători.
În tradiția populară se mai spune că este bine să te împărtășești în ziua de Florii, pentru a ți se îndeplini dorința, pe care trebuie să ți-o pui în gând atunci când preotul îți dă sfânta împărtășanie.
În anumite regiuni din țară, fetele pun busuioc sub perne în noaptea Floriilor, pentru a deveni mai frumoase. Superstițiile românești mai spun că cei care vor mânca trei mâțișori de salcie sfințită în ziua de Florii, vor fi feriți tot anul de durerile în gât.
Sursa foto: shutterstock