Un pensionar din Sibiu a primit 5.930 de lei în plus la pensie, după recalculare

Un pensionar din județul Sibiu a primit aproape șase mii de lei în plus la pensie, după ce a primit noua decizie de recalculare.
  • Publicat:
Un pensionar din Sibiu a primit 5.930 de lei în plus la pensie, după recalculare

Pensionarul, care încasa deja o pensie de 19.768 de lei, a aflat din decizia de recalculare primită prin Poșta Română, că începând din luna septembrie 2024 va primi în plus suma de 5.930 de lei.

Astfel, el va încasa o pensie de 25.698 de lei. Totuși, suma este brută, astfel că pensia pe care o va primi efectiv va fi de 15.033 de lei.

”În județul Sibiu sunt 99.254 de dosare de pensie care au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360 / 2023. Dintre acestea, un număr de 83.560 de pensii vor crește în urma recalculării”, arată Dorel Aldea, directorul CJP Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro.

În acest moment pensia medie în județul Sibiu este de 2.296 de lei, ușor peste media pe țară.

Dacă cei mai mulți pensionari vor primi doar câteva sute de lei în plus luna viitoare, există și câteva cazuri unde creșterea este mult mai mare. Este și cazul pensionarului care urmează să primească aproape 6.000 de lei în plus la pensie.

”Cea mai mare diferență, din Județul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta beneficiază este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menționate sunt brute”, mai informează oficialii Casei de Pensii Sibiu.

Sursa foto: Facebook /Compania Naţională Poşta Română

Urmărește CSID.ro pe Google News