Vești mari pentru pensionari, înainte de Paște! Decizie importantă pentru cei care au lucrat înainte de 2001

  • Publicat:
Vești mari pentru pensionari, înainte de Paște! Decizie importantă pentru cei care au lucrat înainte de 2001
Pensionarii din Olt au cerut recalcularea pensiilor

În ultimele șase luni, peste 6.100 de pensionari din județul Olt au cerut recalcularea pensiilor pentru a valorifica sporurile și veniturile obținute înainte de 1 aprilie 2001. În plus, peste 4.500 de pensii vor fi recalculate din oficiu, conform Casei Județene de Pensii Olt. Din păcate, întârzierile sunt cauzate de volumul mare de cereri și de adaptarea la noile reglementări legislative.

Pensionarii din Olt au cerut recalcularea pensiilor

Peste 6.100 de pensionari din județul Olt au solicitat, în ultimele șase luni, recalcularea pensiilor prin valorificarea sporurilor și veniturilor nepermanente realizate înainte de 1 aprilie 2001, potrivit unui anunț făcut marți de purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii (CJP) Olt, Claudia Măldăreanu.

De la 1 septembrie 2024, Legea nr. 360/2023 permite valorificarea unor venituri obținute înainte de aprilie 2001 în recalcularea pensiilor. Pentru aceasta, este necesară o adeverință conformă cu cerințele legale. Casa Județeană de Pensii Olt a înregistrat deja peste 6.100 de cereri în primele șase luni, potrivit reprezentanților instituției.

Ce spun reprezentanții Casei de Pensii

„Începând cu 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care vine cu noutăţi privind modul de calcul al pensiilor. Una dintre aceste noutăţi se referă la valorificarea sporurilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuţia de asigurări sociale de stat. (…)

Valorificarea veniturilor lunare realizate (salariu realizat, sporuri pentru orele suplimentare, al treisprezecelea salariu, premii, acord global etc.) se poate efectua doar în baza unei adeverinţe care îndeplineşte condiţiile de valabilitate şi legalitate. (…) La nivelul Casei Judeţene de Pensii Olt în perioada 1.09.2024- 28.02.2025 au fost înregistrate un număr de 6.127 cereri privind recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor lunare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001”, a precizat Claudia Măldăreanu, scrie Capital.ro. 

De asemenea, aceasta a subliniat că, pe lângă solicitările depuse recent, peste 4.500 de pensii vor fi recalculate din oficiu, deoarece în dosarele acestora existau deja adeverințe privind sporurile și veniturile nepermanente obținute înainte de 1 aprilie 2001.

„Pentru un număr de 4.578 de dosare există adeverinţe privind sporurile nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, adeverinţe care urmează a fi verificate în vederea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate şi legalitate”, a adăugat reprezentanta CJP Olt.

Sursa foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News