Debitul Dunării la intrarea în țară, la Baziaș, este astăzi 6400 mc/s și va fi în creștere, peste media multianuală a lunii septembrie, anunță Apele Române. Conform prognozei, în data de 30 septembrie, debitul Dunării va avea o valoare de 8000 mc/s.
În ceea ce privește situația debitelor și nivelurilor în intervalul 22.09.2024, ora 07:00 – 23.09.2024, ora 07:00, debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în creștere, având valoarea de 6200 m3/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
Pentru a preveni inundațiile și a limita pagubele, echipele de intervenție ale Administrației Naționale Apele Române (ANAR) au pregătit mii de saci de nisip. O parte din aceștia au fost deja distribuiți în apropierea sectorului românesc al Dunării, alături de echipamente și utilaje necesare intervențiilor rapide.
Deși situația rămâne sub control, autoritățile continuă să monitorizeze evoluția debitelor și să ia măsuri pentru a preveni eventualele inundații, în special în zonele cu risc ridicat.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că, în cazul unei avertizări de tip RO-Alert, românii care locuiesc în zonele de pe malurile Dunării trebuie să își părăsească locuințele pentru a se salva din calea apelor.
„Dacă se dă mesaj de evacuare, să poată să se evacueze imediat. Să ai tot ce-ți trebuie într-o gentuță, pe care poți să o iei și să pleci, să nu trebuiască să te întorci că ai uitat banii, că ai uitat medicamentele, că ai uitat ceva. Dacă vine într-adevăr ordinul de evacuare, să înțelegi că acest lucru este serios”, a declarat Raed Arafat.
În cazul în care ordinul de evacuare este emis, românii sunt sfătuiți să ia cu ei un „bagaj de urgență” ce trebuie pregătit din timp.
„Bagajul trebuie să-l ia o persoană, ușor la mână. Deci, nu vorbim de valize aici, în niciun caz. Vorbim de o geantă care să aibă actele esențiale, banii, dacă au bani în casă, să pună acolo medicamentele și orice alte lucruri importante, dar fără greutate, fără volum. Deci, asta este important, lucrurile pe care poți să le iei imediat și să pleci”, a explicat Raed Arafat.
Alimente
Acte personale & bani
Trusă de prim ajutor
Obiecte sanitare
Îmbrăcăminte și încălțăminte
Articole pentru încălzire
Aparate și unelte utile
Sursa foto: Hepta.