Zile libere Decembrie 2024. Când va fi următoarea minivacanță pentru români

  • Publicat:
Zile libere Decembrie 2024. Când va fi următoarea minivacanță pentru români
Câte zile libere legale mai au românii până la finalul anului

Vacanţa de Crăciun se apropie cu pași repezi, iar mulți români sunt deja interesați de perioada exactă a zilelor libere pentru elevi și angajați. Și-n acest an, sărbătorile legale aduc angajaților din România și zile libere de la stat. Așadar, până la finalul anului mai sunt doar 2 zile libere legale, care pică în cursul săptămânii, respectiv prima și a doua zi de Crăciun.

Câte zile libere legale mai au românii până la finalul anului

Indiferent dacă planificați o vacanță de familie sau doar câteva zile de relaxare acasă la acest final de an, este bine să știți calendarul complet al zilelor libere legale pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

În Decembrie 2024 sunt 4 zile libere legale: 2 în weekend și 2 în timpul săptămânii. Acestea sunt: 30 noiembrie, de Sfântul Andrei; 1 decembrie, de Ziua Națională a României; 25 decembrie, prima zi de Crăciun (miercuri); 26 decembrie, a doua zi de Crăciun (joi).

Primele două zile au picat în weekend, așa că românilor le mai rămân doar două libere legale pentru anul 2024. Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală nu se recuperează, ci sunt zile libere plătite, oferite de statul român.

Zile libere și de Anul Nou

De Revelion 2024-2025 , urmează alte zile libere pentru români. Anul Nou, 1 ianuarie 2025, pică tot în timpul săptămânii, mai exact într-o zi de miercuri. Drept urmare, ziua de 31 decembrie nu este zi liberă legal, dar bugetarii se vor putea bucura de libere zilele de 1 și 2 ianuarie 2025 (miercuri și joi).

Apoi, luni, 6 ianuarie 2025, de Bobotează, dar și marți, 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, românii mai au alte două zile libere legal. Astfel, lucrătorii din sistemul de stat pot avea o vacanță lungă și pot începe activitatea abia pe data de 8 ianuarie, dacă nu lucrează în sectoare în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum spitalele, unitățile militare, unitățile de poliție etc.

Sursa foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News