La ora actuală, diagnosticul „cancer de sân” se stabilește în cadrul unei echipe multidisciplinare de medici care evaluează pacientele, recomandă investigații imagistice și analize de laborator și stabilesc tratamentul personalizat în funcție de fiecare caz în parte. În cadrul setului de investigații și analize, biopsia tumorilor mamare este analiza prin care medicii pun diagnosticul de precizie.
În multe cazuri, persoanele care vor fi diagnosticate ulterior cu cancer mamar ajung la medicul de familie fie pentru evaluări medicale de rutină, fie pentru că au simptome precum durerile, prezența unei nodul la autopalpare sau o secreție mamară anormală. Aceste situații impun investigații imagistice precum ecografia, mamografia sau chiar rezonanța magnetică. În momentul în care specialistul în imagistică observă prezența unei leziuni, poate recomanda biopsia acesteia, respectiv puncția biopsie ghidată imagistic.
Puncția biopsie ghidată imagistic presupune prelevarea unui fragment de țesut din leziunea suspectă cu ajutorul unui ac, sub anestezie locală. Specialistul în imagistică sau chirurgul vor extrage fragmentul de țesut, sub ghidare ecografică sau mamografică. Ulterior, fragmentul de țesut va fi analizat în laborator de către specialistul anatomopatolog care va stabili tipul de tumoare și stadiul acesteia.
Biopsia mamară este singura investigație care duce la stabilirea cu precizie a diagnosticului de cancer. În urma biopsiei tumorilor și a analizei acesteia, atât histopatologice clasice, dar și a celei imunohistochimice, echipa multidisciplinară de medici obține informații amănunțite despre tipul de tumoare mamară. Iar în urma stabilirii caracteristicilor tumorii, echipele de medici decid protocolul de tratament personalizat pentru fiecare tip și subtip de cancer mamar.
Șansele de vindecare pe termen lung ale pacientelor cu tumori mamare depind de mai mulți factori. Extrem de importante sunt depistarea precoce a cancerului mamar și aplicarea protocolului de terapie personalizată în funcție de tipul de cancer. Iar biopsia tumorilor și analiza țesuturilor în laborator este cel mai important pas pentru stabilirea tratamentului.
În interviul video realizat în cadrul proiectului „Stop cancer de sân!” susținut de Roche și „Ce se întâmplă, doctore?”, dr. Isabela Botea, medic specialist în imagistică și radiologie medicală, subliniază importanța biopsiei în stabilirea diagnosticului de cancer mamar.