Jenny McCarthy, inamicul public nr. 1 în Canada
Actriţă, model şi vedetă de televiziune americană, Jenny McCarthy a reuşit să intre în vizorul autorităţilor sanitare canadiene după ce a afirmat în public, în repetate rânduri, că vaccinurile sunt vinovate de apariţia autismului la copii.
Ea însăşi mamă a unui copil diagnosticat cu autism, vedeta îndeamnă mamele să se gândească de câteva ori înainte de a-şi vaccina micuţii, din pricina conţinutului de mercur al acestora şi a riscului de tulburări din sfera autismului.