Ficatul este un organ vital pentru funcționarea organismului uman. Este cel mai mare organ glandular din corp, fără de care nu putem trăi. Iată, pe scurt, ce poate face acest organ minunat și 5 motive pentru care trebuie să ai un ficat sănătos
Ficatul cântărește în medie 1,5 kilograme, este compus din doi lobi și îndeplinește simultan mai mult de 200 de funcții în corp.
Ficatul furnizează glucoză creierului, depozitează glicogen, vitamine, minerale și este implicat în combaterea infecțiilor.
De asemenea, produce proteine, colesterol și bilă, cu rol în metabolizarea grăsimilor, proteinelor și carbohidraților și activarea enzimelor.
În structura ficatului, intră un procent de 10 la sută grăsime. Dacă procentul acesta crește, apare riscul unor boli precum steatoza sau diabetul.
Rolul ficatului este și acela de a procesa și curăța organismul de substanțe cu potențial nociv precum alcoolul sau medicamentele.
Ficatul are și un potențial mare de regenerare, astfel fiind posibil transplantul hepatic.
Ficatul trebuie protejat cât mai bine pentru menținerea sănătății. Iar aceasta înseamnă în primul rând o dietă bazată pe alimente naturale și odihnă suficientă.
Printre alimentele benefice pentru ficat se numără grepfrutul, fructele de pădure, sfecla, varza de Bruxelles, broccoli, nucile, peștele gras, uleiul de măsline, ceaiul și cafeaua.