Glucoza din sânge reprezintă principalul carburant necesar acoperirii cheltuielilor energetice ale organismului. Alimentele consumate conțin glucidele complexe – amidon, glicogen, zaharoză etc.
Ele ajung în tubul digestiv prin procesele de digestie și absorbție, apoi ajung în sânge sub forma de monozaharide. O mare parte din acestea trec prin procese metabolice complexe care au loc în ficat.
Proteinele și lipidele din alimentația omului trec și ele prin procesul de digestie. Sunt abosrbite în sânge sub forma de aminoacizi și de acizi grași, care, la rândul lor, se pot transforma, parțial, în glucoza.
Pancreasul produce un hormon numit insulină care facilitează utilizarea glucozei de către țesuturi și scade astfel cantitatea de glucoza din sânge. După mese, glicemia crește prin aport alimentar, iar pancreasul reacționează prin creșterea secreției de insulina, pentru a readuce glicemia în limite normale.
Un pancreas supra solicitat va funcționa deficitar, fie producând prea multă sau prea puțină insulină. Diabetul zaharat apare în cazul în care în organism nu există suficientă insulină sau organismul nu poate folosi eficient insulina și, astfel, apare insulinorezistența. Aceasta din urma este asociata cel mai frecvent cu obezitatea, dar poate apare și în alte situații.
Numai aproximativ o treime din pacienții care au diabet zaharat prezintă simptomele caracteristice ale bolii: sete intensa, eliminarea unei cantități mari de urina etc. Restul pacienților sunt descoperiți întâmplător în investigații oftalmologice, de neurologie (din cauza semnelor de neuropatie diabetica sau a accidentelor vasculare cerebrale), de ginecologie (unde pacientele se prezintă pentru prurit genital). De asemenea, pacienții care ajung la cardiologie, dermatologie, nefrologie, chirurgie etc. sunt diagnosticați cu diabet pe baza complicațiilor bolii care afectează organele respective.
Valorile normale ale glicemiei (glucoza sanguină) sunt situate între 60 si 110 mg/dl. În funcție de metoda de laborator folosita, de vârstă și sex, aceste valori pot varia, dar se referă la glicemia recoltata după minim opt ore de post. Valoarea glicemiei recoltata la o oră după masa (când creșterea ei este maxima) nu trebuie să depășească 160 mg/dl.
Ocazional, la vârstnici, glicemia postprandiala poate ajunge la 180 mg/dl in absenta unui diabet zaharat. Cât privește valoarea glicemiei a jeun (pe nemâncate) definitorie pentru diagnosticul de diabet zaharat, în clasificarea OMS din 1998, s-a adoptat valoarea de 126 mg/dl.
Apariția glucozei în urină (unde ar trebui sa fie absenta) se produce la valori ale glucozei în sânge de peste 180 mg/dl (pragul renal al glucozei) și ridică imediat suspiciunea unui diabet zaharat.
Există, însă, si cazuri de „diabet renal” când glucoza este prezentă în urină prin scăderea acestui prag renal și în absența unui diabet zaharat.
Persoanele cu care țin diete drastice se pot confrunta cu scăderea dramatică a glicemiei. Această situație este remediabilă ușor, nu pune în pericol starea de sănătate pe termen lung, dar poate crea neplăceri.