Analizele pentru tiroidă: când trebuie să le faci?

Analizele tiroidiene ar trebui făcute anual.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Analizele tiroidiene sunt importante pentru sănătatea tiroidei și a întregului organism. Mai multe despre analizele tiroidiene, ne spune Dr. Corina Neamțu, medic primar endocrinolog la SANADOR.

Aceste analize sunt incluse în portofoliul de analize al medicului de familie, acele nalize obligatorii anuale de ani de zile. Atât TSH-ul, hormonul de reglare, cât și toroxina liberă, dar și marker-ul cel mai frecvent pentru autoimunitatea tiroidiană (anticorpii antiperoxidază TPO), toate intră pe lista analizelor neplătite, oferite de stat.

Toate aceste analize ajută medicii să facă un screening al întregii populații, iar acest screening este foarte important în multe patologii: cancerul de sân, cancerul de col uterin, cancerul de prostată.

Analizele tiroidiene ajută la depistarea  afecțiunilor autoimune tiroidiene. De exemplu tiroidita cronică afectează aproximativ 15% dintre femei. Cu cât crește vârsta, cu atât e mai frecventă. Ghidurile americane, dacă nu există anumite situații în care pacientul are în familie boli autoimune de tiroidă sau extratiroidiene, propun o abordare ca în jurul vârstei de 50 de ani să se facă screening pentru boala autoimună tiroidiană femeilor  Și, mai nou, ginecologii fac acest screening la prima sarcină: fie gravidelor, fie femeilor care vor să obțină o sarcină. „Există, iată, un screening prenatal, ce acum 20,30 de ani nu exista. Pacientele vin la endocrinolog că au fost sfătuite de ginecolog să facă aceste analize”, spune Dr. Corina Neamțu.

În cazul femeilor care apelează la serviciile de reproducere asistată, acest screening hormonal este obligatoriu. „Prin urmare, vârsta de screening a scăzut foarte mult de la perimenopauză la vârsta tânără a primei sarcini”, a spus medicul endocrinolog.

În cazul în care există o suspiciune de boală, vârsta optimă pentru a face și o ecografie tiroidiană este tot aceea de 50 de ani. Însă, la un examen clinic de rutină al glandei tiroide, se pot observa neregularități, mărirea de volum a glandei, prezența unor noduli, schimbarea consistenței, prezența de ganglioni cervicali.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Dr. Corina Neamţu - Medic primar endocrinolog
Dr. Corina Neamţu este medic primar endocrinolog, doctor în Ştiinţe Medicale, competenţă în ecografie generală, ecografie endocrină, patologie osoasă endocrino-metabolică. Cu peste 24 de ani de experienţă în domeniul endocrinologiei, Dr. Corina Neamţu deţine peste 30 de lucrări publicate ...
citește mai mult