„Arma” care ucide stresul! Află răspunsul de la Doctor Cezar

„Arma” care ucide stresul, cardio sau masă musculară, cât trebuie să dormim pentru a ne odihni: află toate răspunsurile de la Doctor Cezar.
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cadrul podcastului „Altceva”, a cărui gazdă este Adrian Artene, Doctor Cezar a împărtășit o mulțime de sfaturi și a demontat numeroase mituri, explicând în detaliu de ce este recomandat să luăm unele decizii, și la ce să ne raportăm în primul rând atunci când o facem.

Toate pentru a rămâne sănătoși și în echilibru cu noi, dar și cu lumea exterioară.

Întrebat de Adrian Artene care este metoda prin care putem combate stresul, Doctor Cezar a răspuns fără să stea pe gânduri – mișcarea:

„Mișcarea este singurul răspuns natural la „fight or flight”. Pentru ce avem acest corp? (…) Nu pentru a ne mobiliza într-un mediu variabil la care suntem adaptați?!”

Mai mult, Doctor Cezar a clarificat marea dilemă a modernității atunci când vine vorba despre sport și sănătate: „Ce alegem între cardio și greutăți pentru formarea masei musculare?”

Iar răspunsul ar putea să te surprindă: Doctor Cezar consideră că nu trebuie să alegem între cele două alternative ci, din contră, să le combinăm într-un mod eficient pentru organism, raportat la dubla utilitate a sensului nostru biologic.

O altă întrebare care se află pe buzele tuturor și pe care Adrian Artene i-a adresat-o doctorului Cezar a fost, de asemenea, una vitală pentru sănătatea noastră, indiferent ce vârstă avem: „Cât trebuie să dormim ca să ne odihnim cu adevărat?”

Contrar majorității studiilor și speculațiilor privind un număr fix de ore de somn care garantează odihnă și buna funcționare a organismului, Doctor Cezar recomandă să ne adaptăm orele de somn în funcție de consumul pe care l-am înregistrat în perioada anterioară:

„Dacă aș fi primit această întrebare acum 2-3 ani, aș fi zis 8 ore, pentru că așa zic studiile, așa au calculat unii oameni de știință. Însă, ce am observat eu – ascultându-mi corpul –, este că nu putem vorbi despre ceva fix nici în această situație. Pentru că, de-a lungul zilei, noi avem un anumit consum energetic și o anumită distrucție a organismului și o anumită acumulare de adenozină care ne semnalizează că trebuie să mergem la culcare.”

Mai multe detalii despre modul cum mișcarea este „arma” care ne poate ajuta să ucidem stresul, dar și toate argumentele pentru care corpul nostru are nevoie atât de exerciții tip cardio, cât și de exerciții cu greutăți pentru masa musculară, precum și de ce ar trebui să alegem un program de somn individualizat, poți afla în video-ul de mai sus.

Cezar Amititeloaie a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași în 2006. Este medic specialist cardiolog (2015), antreprenor, pasionat de nutriție, sport și psihologie, fondator al clubului de sănătate și sport Vivertine Iași. Este un cardiolog nonconformist. Abordarea lui este una integrativă, holistică, punând accent și pe cauzele emoționale ale patologiilor.

Urmărește integral podcastul cu Dr. Cezar doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Citește și: Doctor Cezar: Cum devenim propriul nostru medic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Dr. Cezar Amititeloaie - Medic specialist cardiolog
Dr. Cezar Amititeloaie este absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Iași (2006), medic specialist cardiolog (2015), antreprenor, pasionat de nutriție, sport și psihologie și fondator al clubului de sănătate și sport Vivertine Iași. Anii de formare i-a petrecut ...
citește mai mult
Cel mai periculos ulei pentru gătit
Cel mai periculos ulei pentru gătit