Atașamentul anxios și dezorganizat: pastila de psiho

Atașamentul anxios face parte din cele patru tipuri de atașament: atașamentul sigur, evitant și anxios. Colega noastră, Bianca Poptean, consilier de dezvoltare personală, ne vorbește despre atașamentul anxios și cel evitant. Stilurile de atașament s-au dezvoltat în urma modului în care părinții noștri s-au purtat cu noi în copilăria mică, fiind niște modele relaționale în funcție de care ne comportăm cu cei din jur.

Atașamentul anxios

Studiile spun că în SUA 10-15% au atașament anxios ambivalent. Acest tip de atașament se creează atunci când figura principala de atașament a fost inconsecventă: fie a răspuns nevoilor bebelușului, fie nu a fost acolo pentru el sau a venit cu frică și anxietate către bebeluș. Datorită neuronilor oglindă, bebelușul “a absorbit” frica celui care l-a crescut, devenind el însuși anxios și confuz. În cazul situației nefamiliare, acest bebeluș merge la mama când această se întoarce, dar ar vrea și să exploreze jucăriile, fiind stresat că nu știe ce să facă.

Copilul cu acest tip de atașament este acel gen de copil care cere ajutorul și când nu are nevoie de el, este perceput că fiind nesigur , deși este capabil, un copil fără încredere în propriile forțe. Acest copil se transformă într-un adult cu o frică excesivă de a fi respins, criticat sau abandonat, fiind o fire foarte analitică. Îi este foarte greu să fie singur, iar atunci când nu e înconjurat de oameni, nu poate să se bucure de timpul cu el însuși. Și tinde să o ia personal atunci când cineva nu e de acord cu ceea ce spune.

Recomandări

Pastila de Psiho: atașamentul sigur și atașamentul evitant

Andreea Neagu, psiholog: Cum afectează atașamentul din copilărie performanțele școlare

Atașamentul dezorganizat

Persoanele cu atașament dezorganizat sunt procentual cele mai puține și din acest procent fac parte și patologiile. Acest stil de atașament apare atunci când figura de atașament, cea care ar fi trebuit să ofere siguranță, a fost sursă terorii. Practic trunchiul cerebral îi da comandă bebelușului să fugă de sursă terorii, iar sistemul limbic să caute alinare la figura de atașament care e, practic, sursă terorii. Astfel, corpul are două comenzi diferite date de creier și ne aflăm în față unui paradox biologic.

Se ajunge în astfel de situațîi când are loc neglijarea extremă a copilului, când există violență domestică, atunci când un părinte este alcoolic sau dependent de droguri.

Persoană cu atașament dezorganizat nu își poate comunica nevoile, nu poate să își gestioneze emoțiile ( are crize de furie, de plâns, de agresivitate), în situațîi de stres, îi este greu să își mențînă gândirea logică, are relații defectuoase cu ceilalți și poate avea grade patologice de disociere (sentimentul de depersonalizare, blocări de memorie, tulburări de personalitate multiplă).

Cu toate că atașamentul nostru ne „dictează” cea mai mare parte din acțiuni, el poate fi lucrat, antrenat, în cazul în care nu este un atașament sigur. Reacțiile noastre și modalitatea în care percepem relațiile cu ceilalți, dar chiar și cu noi înșine pot fi ținute sub control, iar pattern-ul de funcționare cu care suntem obișnuiți poate fi modificat în terapie.