Suntem Beatrice Osanu şi Bianca Poptean, jurnaliste „Ce se întâmplă, doctore?”, pasionate de viaţă sănătoasă, la curent cu trenduri, studii, sfaturi de tot felul, intrigate de controverse, hotărâte să le dezbatem într-o manieră relaxată. Explorăm argumente pro şi contra, decise să facem, pe cât posibil, lumină în tot acest ocean de informaţii despre sănătate, diete, sport şi frumuseţe.
În această întâlnire a noastră, abordăm un subiect controversat: este vorba despre consumul de brânzeturi. Acestea fac parte dintre alimentele de bază ale multor popoare. De exemplu, brânza franţuzească este la mare căutare printre foodies, iar brânzeturile italiene sunt de nelipsit din preparate populare precum pizza, pastele sau tiramisu.
Şi în România, brânza se numără printre alimentele favorite şi este consumată din belşug la micul dejun, în sendvişuri, salate sau alături de mămăligă. Mai mult, brânza slabă face parte din meniurile multor regimuri de eliminare a kilogramelor în plus.
Însă cât este de sănătos să consumăm brânză? Aici părerile sunt împărţite, mulţi specialişti fiind de părere că brânza trebuie consumată ocazional, în cantităţi mici, pentru că cele mai multe sortimente au peste 40 la sută grăsime, iar calciul poate fi luat şi din lactate slabe, frunze verzi sau peşte gras, precum sardinele.
O altă rezervă legată de brănză este exprimată în cazul persoanelor care se confruntă cu alergii sau intoleranţe alimentare, cea la lactate fiind una din ce în ce mai frecventă, chiar şi în rândul copiilor.
Mai mult, regimurile alimentare destinate creşterii longevităţii exclud lactatele sau le recomandă a fi consumate ocazional. Totuşi, trebuie să recunoaştem că brânzeturile sunt delicioase, ţin de foame şi merg de minune alături de legume sau de un vin bun.
Puteţi afla din materialul video ce părere au despre consumul de brânză Beatrice Osanu şi Bianca Poptean, jurnaliste „Ce se întâmplă, doctore?”.