Mersul la psiholog a fost și este încă privit cu rezerve de multe persoane. Să nu uităm că în România comunistă, psihologia a fost interzisă, iar informațiile și cărțile din acest domeniu fascinat al cunoașterii umane erau innacesibile.
Însă nici după căderea comunismului, lucrurile nu au fost deloc simple în privința psihologiei. Există și astăzi multe persoane care refuză să accepte consilierea psihologică sau care privesc cu suspiciune acest demers. Lipsa educației emoționale, lacunele în demersul autocunoașterii, dar și dificultatea de a susține financiar o terapie fac ca mersul la psiholog să fie în continuare o activitate destul de rar întâlnită față de nevoi și potențial.
Psihologia este știința care se ocupă cu studiul psihicului, cu o istorie de aproape 150 de ani. În cadrul acestei discipline, activează specialiști care sunt specializați în diverse ramuri ale psihologiei precum psihologie clinică, psihologie cognitivă, socială, organizațională, educațională etc.
Însă dincolo de aceste categorii și ramuri, psihologia are marele avantaj de a dispune de metode de cunoaștere și vindecare a psihicului uman. Acesta se confruntă de-a lungul vieții cu o mulțime de provocări sau probleme, unele mai simple, altele mai complicate. Deseori, pe tot parcurusul dezvoltării umane, apar situații stresante pe care le putem depăși dacă avem resurse și o bună capacitate de adaptare. Alteori, aceste situații stresante sunt mai greu de depășit și ele pot lăsa urme.
Aceste urme ne pot împiedica să ne trăim viețile la potențial maxim sau ne pot îmbolnăvi. În aceeste situații, mersul la psiholog poate fi soluția.
La ora actuală, psihologii care studiază diverse ramuri ale psihologiei trec prin specializări și supervizări astfel încât să poată oferi oamenilor cea mai bună asistență și consiliere în rezolvarea problemelor. Mersul la psiholog nu este panaceu, dar poate oferi cadrul, contextul și sprijinul în demersul rezolvării problemelor. În plus, mersul la psiholog presupune o relație bazată pe încredere, un suport important pentru cunoașterea profundă, autocunoaștere, recunoașterea problemelor și găsirea celor mai bune strategii pentru a le rezolva alături de psiholog.
În materialul video, Beatrice Osanu și Bianca Poptean, jurnaliste „Ce se întâmplă, doctore?” discută despre mersul la psiholog și cum ar trebui să devină acesta, alături de mișcare și mindfulness, parte componentă a igienei emoționale de care avem cu toții nevoie.