Când o pacientă este diagnosticată cu cancer de sân, riscurile apariției cancerului și la celălalt sân cresc. Ne-a explicat mai multe despre această situație, Dr. Ștefan Voiculescu, medic primar chirurgie generală, Coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncologic SANADOR, într-una dintre emisiunile Ce se întâmplă doctore Live.
Există un risc mai mare de a face cancer și la celălalt sân, dacă o pacientă a fost diagnosticată cu cancer la un sân. „Un risc cunoscut, asumat și combătut”, explică domnul Dr. Șefan Voiculescu. Riscul de a face cancer de sân și la celălalt sân este mai mare cu 50% decât la pacientele care nu au fost diagnosticate anterior cu niciun cancer de sân. „Știu că sună rău 50%, dar dacă citim invers – pentru că întotdeauna trebuie să vedem și imaginea în oglindă – 88% sau 85% dintre paciente nu vor face niciodată cncer de sân la celălalt sân”, spune Dr. Voiculescu.
Așadar, în momentul în care o pacientă care a făcut cancer la un sân, sunt situații când aceasta își dorește să facă mastectomie și la celălalt sân.”În astfel de cazuri, eu am un singur argument: dacă ați avea metastaze cerebrale care sunt îngrozitoare, ar trebui să tăiem capul?”, își întreabă aceste paciente, domnul Dr. Voiculescu, încercând să explice femeilor că aceasta nu este neapărat o măsură necesară care să crească speranța de viață.
Există paciente care, deși aud aceste procente, ele, totuși vor să-și scoată și sânul sănătos, ca o măsură de precauție. „Însă, în cel puțin 80% din cazuri, scoaterea celui de-al doilea sân se face degeaba”. Ori pacienta se supune acum unor riscuri operatorii, unei mutilări, unui chin pentru un potențial risc din viitor, care, practic, nu ajunge să se materializeze.
„Noi facem ce-și doreșe pacienta. Însă sfătuim, recomandăm ce considerăm noi că este mai bine. dar, într-un final, pacienta alege”, spune la final Dr. Ștefan Voiculescu.