Cancerul nu este doar o boală, ci multe boli care îndeplinesc, toate, o trăsătură comună: creşterea, respectiv diviziunea anormală a celulelor în organism. Este denumit „boala cu o mie de feţe” pentru că nu doare, semnele şi simptomele cancerului fiind adesea silenţioase, mimând afecţiuni peste care trecem uşor cu vederea. Durerile apar deja în stadii destul de avansate, atunci când boala a crescut destul şi invadează în vecinătate, sau poate chiar la distanţă.
Aproximativ fiecare organ poate fi afectat de boală, începând de la piele, cap, gât, muşchi, stomac, ficat, intestine, rinichi, vezică, aparatele reproducătoare masculine şi feminine, glande şi nu în ultimul rând, plămânii şi glandele mamare.
Printre cele mai frecvente avertismente pe care ni le transmite corpul şi care ar trebui să ne ridice semne de întrebare asupra stării de sănătate se numără :
La acest moment, sunt cunoscute peste 200 de tipuri de cancer, care afectează diferite părţi ale corpului.
Începând cu vârsta adultă, fiecare femeie ar trebui sa practice o dată pe lună autopalparea sânilor, iar începând cu 25 – 30 de ani, un control clinic anual, efectuat de un profesionist în domeniul medical este de preferat pentru a câştiga timp inestimabil de preţios. Ulterior, de la vârsta de 40 de ani, la aceste controale se adaugă şi mamografia de control, la recomandarea unui specialist.
Cancerul de prostată este al doilea cel mai comun cancer la bărbaţi la nivel global, iar în Europa acesta se afla, din nefericire, pe locul întâi. În ceea ce priveşte vârsta de la care se poate începe screening-ul pentru aceasta afecţiune, părerile sunt împărţite, unii autori sunt de părere că vârsta de 40 – 45 de ani ar putea reprezenta punctul de pornire al controalelor, iar după alţii, vârsta ar fi de 50 de ani.
Mai multe despre semnele la care trebuie să fiţi atenţi aflaţi din materialul video.