Masca de protecție este un instrument utilizat pentru prevenirea transmiterii infecțiilor si te protejează împotriva virusurilor. Măștile sunt purtate, în general, de personalul medical însă ele pot fi purtate de orice persoană care vrea să se protejeze. Copiii sunt si ei foarte vulnerabili și este bine să ii protejam.
Masca de protecție acoperă eficient nasul și gura având o brida cu care se fixează după urechi. Prin purtarea unei măști de protecție prevenim și limităm transmiterea germenilor produși de anumite virusuri gripale, inclusiv Covid 19. Astfel ii protejezi pe cei din jur, dar te protejezi și pe tine.
Pentru o protecție eficienta, pe lângă utilizarea măștii de protecție, se recomanda și adoptarea unor alte măsuri de protecție la fel de importante – cum ar fi respectarea stricta a normelor de igienă (de ex. spălatul pe mâini).
Masca medicală
Masca medicală, mai este cunoscuta și sub numele de mască chirurgicală și este folosita în special de cadrele medicale pentru a nu se contamina. Măștile chirurgicale nu sunt purtate însă doar de chirurgi, ele pot fi purtate de orice persoana care vrea sa se protejeze.
Materialul din care acestea sunt confecționate este nețesut și impermeabil, destinat să garanteze un nivel ridicat de rezistenta la penetrarea fluidelor si a microorganismelor.
Forma rectangulara si banda speciala frontala se modelează pe forma nasului, asigurând un grad ridicat de confort in utilizare.
Masca medicinală este de unica folosința. Se poartă o singură dată și se aruncă atunci când se umezește pentru ca majoritatea agenților patogeni se dezvoltă în condiții de umezeală.
Masca din bumbac este confecționată dintr-un material textil. Masca protejează împotriva inhalării particulelor din mediul înconjurător, cum ar fi praful sau stropii fini de lichid. Nu asigura protecția împotriva gazelor sau a altor substanțe volatile.
După sterilizarea acesteia prin fierbere, se ajustează pe figura prin potrivirea bridelor astfel încât sa acopere nasul și gura, oferind o etanșare corectă.
Avantajul măștii din bumbac este faptul se poate refolosi. În caz de epidemii mondiale, când stocurile se epuizează instant, masca refolosibilă poate fi o buna opțiune. După fiecare utilizare sau ori de cate ori este necesar, masca se curăță și se sterilizează. Măștile textile reprezintă o măsura de compromis, acestea nu sunt la fel de eficiente ca cele chirurgicale (medicale), mai ales când va aflați în spații închise sau aglomerate!
Exista și alte măști cu filtre speciale care oferă o protecție foarte ridicata si împiedica cele mai fine particule sa pătrundă in interior. Aceste tipuri de măști cu filtru sunt supuse unor standarde și reglementari diferite, în funcție de țară sau zona geografică. Măștile cu filtru sunt fabricate dintr-un material moale. Supapa de expirare minimizează rezistenta expirării si asigura evacuarea căldurii si a umidității.