Cancerul este una dintre cele mai de temut afecțiuni cu care se luptă la ora actuală milioane de pacienți din întreaga lume.
Conform celor mai recente estimări din 2020, la nivel global, au fost înregistrate 19, 2 milioane de cazuri. Cât privește decesele din întreaga lume, cancerul este a doua cauză principală, după bolile cardiovasculare.
Pe scurt, cancerul reprezintă dezvoltarea anormală a unor celule din corpul uman și acumularea acestora sub formă unor tumori. Este ceea ce se întâmplă în majoritatea cancerelor, exceptie făcând leucemiile.
Tumorile maligne au capacitatea de a se dezvolta mult mai rapid decât cele beningne. În plus, există un risc mare de migrare a celulelor maligne din locul de apariție către alte zone ale corpului. Atunci când celulele maligne ajung în alte zone decât cele de origine se formează metastazele.
Pe lângă tumorile beninge și cele maligne, exista și leziunile precanceroase, care au risc mare de transformare malignă.
Cancerele pot fi de mai multe tipuri, în funcție de celulele din care se formează. De exemplu, carcinomul se formează din celulel epiteliale, iar sarcomul din celulele osoase sau din cele din țesuturile moi precum mușchii, grăsimea sau vasele de sânge.
Limfomul și melanomul apar din celulele imunitare, iar leucemia este cancerul globulelor albe și al măduvei osoase.
Există mai multe tipuri de factori de risc care duc la apariția cancerului. Unii dintre acestia pot fi modificați pentru că țin de stilul de viață. Iar alți factori nu pot fi schimbați pentru că fac referire la îmbătrânire și la moștenirea genetică.
La ora actuală, multe dintre cancere pot fi tratate cu succes dacă sunt depistate precoce. Este important de știut faptul că o treime dintre cancere pot fi prevenite printr-un stil de viață sănătos. Aceste include dieta bogată în legume și fructe, mișcarea, evitarea fumatului, consumul redus de alcool și evitarea unor factori de risc precum infecția cu HPV.