Conf. univ. dr. Horia Bumbea este medic primar hematologie clinică în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, conf. univ. dr. Horia Bumbea a trecut în primul rând în revistă categoriile de pacienți cu afecțiuni hematologice care dau imunodepresie.
„Din punct de vedere hematologic, sunt o serie de pacienți care au limfoproliferări cronice. Acestea sunt și cele mai frecvente afecțiuni oncohematologice. Iar acestea afectează celulele care răspunde de imunitatea organismului. Ca urmare a bolii, acești pacienți au un grad de imunosupresie. Pe lângă pacienții cu leucemie limfocitară cronică și mielom multiplu, limfoamele maligne, există și categoria de pacienți care primesc tratament. Formele indolente de boală nu sunt tratate imediat. Dar pacienții care primesc tratament pentru aceste boli, cu atât mai mult vor prezenta o accentuare a imunosupresiei.
La acești pacienți, se alătură ceilalți pacienți cu boli oncohematologice, care sunt într-o pondere mai mică. Acești pacienți sunt cei cu leucemii acute, cu tratament sau în întreținere, cei care au trecut printr-un transplant de celule stem hematopoietice, fie autolog, fie de la donator, de tip alogenic. Pacienții cu transplant au și tratament imunosupresor pe termen lung.
Pacienții care primesc anumite tratament imunosupresive au un risc mult mai mare de a avea un răspuns imun diminuat și în consecință, să se imunizeze mult mai slab după boală și vaccinare”ne-a declarat conf. dr. Horia Bumbea.
La persoanele cu imunosupresie, pe lângă vaccinarea anti-COVID-19, soluția ar putea fi administrarea anticorpilor monoclonali. Cum funcționează această clasă de medicamente ne explică în interviul video conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie clinică!