Cori Grămescu a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, unde a explicat care sunt alimentele care optimizează colesterolul și glicemia.
„O să spun, în primul rând, care sunt alimentele pe care nu ar trebui să le consumăm. Să le mâncăm foarte rar. În primul rând, zona aceasta de patiserie ieftină de stradă, care este plină de margarină: plăcințele, merdenele, toate foietajele astea de la colț de stradă. Foarte bune! Eu am crescut cu merdenele. Mă duceam la liceu și băgam două merdenele în drum spre școală, dar aveam 90kg atunci. Partea de ronțăială, pentru că produc inflamații în corp. Apoi din zona alimentară, cred că mezelurile foarte grase, salamurile foarte grase sunt de evitat și în principiu, mâncarea foarte prăjită, mâncarea de proastă calitate. Prăjire alimentelor produce modificări la nivelul structurii moleculelor de grăsime și este bine să mâncăm cât mai puțin la temperaturi înalte”, a explicat Cori Grămescu în podcastul „Altceva” cu Adrian Artene.
Specialistul a enumerat alimentele pe care ar trebui să le consumăm, iar printre acestea se numără fibrele, pentru că ele „captează” grăsimea din alimentație și o elimină din tubul digestiv, mâncarea cu un conținut rezonabil de grăsime, mai ales când vine vorba de carne roșie sau carne grasă, în general.
În ultima perioadă, Cori Grămescu a creat noi planuri nutriționale, inclusiv cu profesori de la Harvard, lucrează constant la dezvoltarea unor strategii sănătoase și eficiente de slăbire în care se regăsesc atât suportul pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate, cât și suportul emoțional necesar pentru vindecarea relației cu propria persoană și propriul corp.
Urmărește podcast-ul integral pe canalul de Youtube.