Prezent în cadrul emisiunii moderată de Andreea Perminova, “Înapoi în viitor”, bioenergoterapeutul, psihoterapeutul și maestrul în Feng Shui Emilio Ghaman, dezvăluie aspecte importante referitoare la felul în care să fii sănătos amenajând locuința în stil Feng Shui.
Emilio Ghaman aduce în prim plan importanța așa ziselor “persoane de ajutor”. Acesta definește „persoanele de ajutor” ca fiind acele persoane care oferă ajutor, chiar dacă acest ajutor este minor. “Sunt persoane care ne oferă ajutor, chiar dacă acest ajutor înseamnă doar să stea puțin în trafic în fața noastră. Acel minut petrecut mai mult în trafic ne va duce la destinație la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu.”, explică invitatul.
Mai mult de atât, maestrul Feng Shui adaugă că „persoanele de ajutor” sunt necesare în toate aspectele vieții. “Persoanele de ajutor încep prin a fi cei din familie, prieteni apropiați, vecini, colegi, șefi și până la clienți, colaboratori sau necunoscuți pe stradă”, mărturisește acesta.
Emilio Ghaman explică cum putem atrage „persoane de ajutor” care să vină cu experiențe benefice. Acesta ne sfătuiește să ne orientăm către segmentul Nord-Vest al locuinței, deoarece acest sector prezintă o energie de metal, iar în momentul în care acest sector este eficient armonizat, cu siguranță „persoanele de ajutor” vor apărea mai des. Sectorul poate fi armonizat eficient cu ajutorul unui talisman Gui Ren, care poate fi așezat în zona de Nord-Vest a casei sau în zona în care se pot întâlni stelele zburătoare (Steaua 6 a Norocului Ceresc). Pe lângă acest talisman, se pot folosi elemente de metal și este necesară eliminarea elementelor de apă, deoarece apa consumă metalul.
În ceea ce privește sănătatea, Emilio Ghaman aduce în plan central energia cauzatoare de boli pe care dorim să o contracarăm. Aceasta este o energie de pământ, iar pentru a o supune trebuie folosit metalul. “În Feng Shui există Steaua 5 care aduce blocaj, obstacole și accidentări.” Iar cel mai simplu mod prin care putem să ne protejăm sănătatea este să folosim un talisman Wu Lou. “În orice casă este binevenit un Wu Lou”, spune invitatul.
Sectorul pentru sănătate este asociat cu sectorul de Est pentru toată familia sau cu sectorul în care se află Steaua 2, cea a bolilor. “În acest an, Steaua 2 vizează sectorul de Sud-Est.”, adaugă Emilio Ghaman.
Emilio Ghaman este de părere că atunci când lucrăm cu energiile anuale este important să înțelegem în ce zonă a casei le întâlnim. Stelele sunt de la 1 la 9 și fiecare stea aduce un alt tip de energie. Această energie care vine anual are impact fie asupra anumitor zodii, fie anumitor sectoare sau arii ale vieții.
“În ceea ce privește energia banilor, aceasta este Steaua a 8-a și vine în sectorul de Nord-Est. Nativii Bivol și Tigru sunt binecuvântați cu un mult mai mare success financiar, la fel și toate locuințele a căror intrare este în Nord-Est sau sunt orientate către această direcție sau au dormitorul sau biroul în acest sector al casei”, încheie maestrul în Feng Shui Emilio Ghaman.