Cum se rezolvă cataracta cu ajutorul cristalinelor artificiale de ultimă generație

Dr. Adriana Furtună, medic primar oftalmolog la Spitalul de Oftalmologie Ophtamax din Ploiești, explică cum se tratează cataracta folosind cristaline artificiale de ultimă generație.

Cataracta afectează la ora actuală zeci de milioane de persoane din întreaga lume. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cataracta este principala cauză de orbire și apare după vârsta de 40 de ani.

Conform unui studiu recent, 63% dintre românii diagnosticați cu cataractă declară că cel mai mult le lipsește faptul că nu pot urmări programele TV preferate. La fel spun că nu se pot bucura de o piesa de teatru sau de un film. Mai mult de jumătate citesc cu dificultate și 37% au probleme în citirea indicatoarelor rutiere când conduc.

Din fericire, la ora actuală, cataractă se poate vindeca printr-o operație care durează maximum 30 de minute. Aceasta constă în înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial. Cea mai recentă inovație o reprezintă cristalinele trifocale.

„Cristalinele standard, care s-au folosit ani de zile, și pe care le numim monofocale, corectau vederea la distanță. Iar pentru celelalte activități, care implică vederea de aproape și pe cea intermediară, trebuia să prescriem ochelari.

Cristalinele artificiale noi, de ultimă generație, ne ajută să corectăm vederea și la distanță și pe cea intermediară. De asemenea, putem corecta și componenta de cilindru. E o particularitate a ochiului, care apare în măsurători. În lipsa acestor cristaline, acest viciu de refracție numit astigmatism ar trebui corectat cu lentile cilindrice.

Deci cristalinele noi ne ajută să permitem pacientului o vedere fără ochelari în aproape toate situațiile” ne-a declarat dr. Adriana Furtună, medic primar oftalmolog în cadrul Spitalul de Oftalmologie Ophtamax din Ploiești.

Mai multe informații despre operația modernă de cataractă și cristalinele artificiale puteți afla din interviul video realizat cu medicul Adriana Furtună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Adriana Furtună - Medic primar oftalmolog
Dr. Adriana Furtună este medic primar oftalmolog și membru fondator OphtaMax. Doamna doctor are specializare în chirurgia cataractei prin facoemulsificare (peste 5000 intervenții chirurgicale), chirurgia glaucomului și cu compentențe în tratamente laser. Dr. Adriana Furtună este membru ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic primar oftalmolog
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult