Dacă te întrebi de ce critică oamenii, colega noastră Bianca Poptean, psiholog, îți dă un răspuns într-un video Pastila de psihologie.
Noi, ca adulți, am preluat în primii ani de viață modelul de relaționare al părinților noștri. Iar dacă unul dintre ei a fost un părinte critic,un părinte veșnic nemulțumit, un părinte pentru care orice făceai nu era bine, l-am integrat inconștient în propria noastră personalitate.
Ceea ce înseamnă că vom adopta și noi același comportament critic. Și față de noi – pentru că da, acel părinte ne-a criticat și pe noi, dar și față de ceilalți. Practic, vocea părintelui devine vocea noastră. Și crește de-a lungul anilor și devine din ce în ce mai puternică: ea ne va spune, atunci când vom vrea să ne apucăm de un proiect că nu vom fi în stare, că e prea greu, că nu ne vom descurca.
Și e foarte greu să dai mai încet această voce, e greu să o reduci la tăcere. E foarte dificil să n-o mai lași să te umilească, să te facă să te simți mic, neînsemnat și neputincios.
Dacă nu te afli în situția în care să fi fost criticat acasă, este foarte posibil să-ți fi dezvoltat comportamentul critic în urma unei copilării în care nu ai simțit iubire și validare de la părinții tăi. Ceea ce, la nivel inconștient, te-a făcut să crezi că nu meriți, că nu ești îndeajuns de bun, că e nevoie să fii din ce în ce mai pun pentru a primi validare și iubire. Și, motivat de aceste lucruri, ai început să dezvolți un perfecționism greu de atins – atât de tine, cât și de cei din jur.
Și, da, e foarte greu să nu proiectezi pe cei din jur perfecționismul pe care singur ți l-ai impus dintr-o dorință de a fi acceptat.