De ce nu se poate trata corect un cancer fără analizele și investigațiile din anatomia patologică?

Dr. Monica Hortopan, medic primar anatomie patologică, Șefa Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul SANADOR a explicat în CSID.RO Live importanța anatomiei patologice în stabilirea tratamentului în cancer.

Ce înseamnă diagnostic de precizie în cancer?

Dr. Monica Hortopan: Anatomia patologică este știința care se ocupă cu diagnosticul modificărilor patologice care survin în urma diferitelor afecțiuni și care folosește microscopia și macroscopia ca să pună diagnosticul acestor afecțiuni. Cancerul este o boală care invalidează și omoară. Anatomia patologică are rolul de a pune diagnosticul de cancer, de a stabili forma de cancer, de a spune de la ce organ a plecat acea tumoră și de a-i oferi oncologului niște repere față de care el să știe să facă tratamentul complet și corect. Reperele sunt marginile tumorii, cât de extinsă este tumora, dacă a invadat și alte organe, dacă a prins ganglioni limfatici. Extrem de importantă este stabilirea formei de cancer pentru că tratamentul este diferit în funcție de forma histologică a tumorii.

De ce nu trebuie să ne temem de biopsie?

Dr. Monica Hortopan: Nu ne trebuie să ne temem de biopsie pentru că trebuie să avem un diagnostic de precizie. Acesta nu se poate pune numai folosind imagistica sau alte tehnici moderne caare s-au implementat în medicină. Anatomia patologică pe biopsiile mici care se pot face și care sunt de dorit în diagnosticul precoce poate să orienteze diagnosticul astfel încât pacientul să nu mai ajungă la intervenții mari care să îl mutileze.

Care este rolul specialistului în anatomie patologică în echipa multidisciplinară de tratare a cancerului?

Dr. Monica Hortopan: Anatomopatologul este prietenul chirurgului, este prietenul oricărui medic care intervine într-un diagnostic și este prietenul oncologului. Anatomopatologul trebuie să le furnizeze acestora cele mai precise informații care vizează forma de cancer, extinderea și implicarea celorlalte organe în diagnostic.

De ce sunt importante examenele anatomopatologice în diferențierea tipurilor de cancer?

Dr. Monica Hortopan: Există mai multe tipuri de tumori maligne, care au puncte diferite de plecare, au structuri diferite. De exemplu, un cancer precum adenocarcinomul se poate întâlni în mai multe organe, precum vezica, colonul sau plămânii. De aceea, trebuie diferențiat punctul de plecare al acestor tumori pentru că tratamentul poate fi diferit în funcție de organ. Există de asemenea tumori de coliziune, două, trei tumori se întâlnesc în același organ. Și de aceea, trebuie să fim foarte preciși în stabilirea punctului de plecare a tumorii.

Întreaga emisiune dedicată diagnosticării și tratării cancerului poate fi urmărită aici:

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult