La întrebarea „Ce le spunem copiilor despre război„, ne-a răspuns psihologul Diana Stănculeanu, într-una dintre emisiunile CSID.RO Live.
În funcție de vârsta copiilor noștri, e diferită conectarea la aceste informații, dar și procesarea lor. Copiii mici (0-3 ani, dar și preșcolarii), ca și în pandemie, sunt cei mai protejați pentru că ei sunt cei care sunt mai feriți de aceste informații, dar și cei care procesează diferit ce se întâmplă. Atâta vreme cât părinții reușesc să rămân bine (își văd de viața lor în continuare, rămân calmi, nu fac modificări semnificative în viața de zi cu zi, se joacă în continuare cu copilul), atunci și copiii sunt bine. Pentru cei mici, dacă o văd pe mama că îi e greu, și lor le va fi greu. Dacă o văd pe mama liniștită, asta înseamnă că totul e sub control. Așadar, la vârstele mici, dacă avem grijă de noi, avem grijă și de copiii noștri.
La copiii mari, lucrurile sunt mai complicate. E nevoie de atenție la copiii cu vârste mai mari de 8, 9 ani, pentru că aceștia sunt cei mai vulnerabili. Este o vârstă cu o puternică dezvoltare cognitivă, ceea ce îi face să fie foarte receptivi la informația din jur și să o proceseze foarte atent. Iar dintre toate mecanismele cognitive pe care le dezvoltă la 9, 10 ani, îngrijorarea este prima care se instalează. Un copil se îngrijorează cu orice se întâmplă: de la copiii cărora le e foame în Africa, dar și informațiile legate de poluare. Și faptul că acum consumă știri legate de un război la granița țării, nu numai că se îngrijorează în mod deosebit, dar pentru că încă sunt mici, vor personaliza foarte mult ceea ce se întâmplă. Ceea ce înseamnă că ei se vor identifica cu copiii din Ucraina – că vor fi nevoiți să plece de acasă, că tații lor vor pleca la război, că le vor muri oameni apropiați.
E important să le oferim explicații adaptate nivelului lui de înțelegere, să le explicăm că facem parte dintr-un grup mare de prieteni (NATO), dar și că avem un plan în cazul în care se întâmplă ca războiul să vină și în țara noastră.