Monitorizarea nivelului glucozei din sânge este un gest absolut obișnuit pentru pacienții cu diabet pentru că îi ajută să-și ajusteze tratamentul, dieta și să afle dacă au o stare bună de sănătate. Însă, în ultima vreme, monitorizarea glicemiei a devenit o modă și în rândul persoanelor sănătoase. Acestea apelează la dispozitivele de monitorizare continuă a glucozei și observă cum fluctuează glicemia în funcție de ce mănâncă, de câtă mișcare face și în funcție de alți parametri.
Până la această oră, nu există studii ample care să susțină utilitatea monitorizării continue a glicemiei la persoanele sănătoase. Totuși, ar putea fi evidențiat, de exemplu, un eventual diabet, ajustarea dietei s-ar putea face în funcție de aceste fluctuații și sentimentul de control asupra stării de sănătate ar fi mai accentuat. În cadrul unui interviu amplu realizat cu Dr. Cezar, am abordat și subiectul monitorizării continue a glicemiei la persoanele sănătoase.
„E la modă să ne măsurăm pulsul, e la modă să ne măsurăm toate aspectele vieții. Asta poate pentru că nu avem încredere în propriile noastre simțuri și avem mai multă încredere în niște aparate care ne spun anumite lucruri, ne măsoară anumiți parametri, însă nu ne pot evalua felul în care ne simțim. Și către aceasta recomand eu să ne întoarcem.
Dacă purtăm astfel de device-uri, ar trebui să fim și conștienți de cum ne simțim în momentele respective. Adică ne facem și un jurnal în care notăm de exemplu glicemia și ce am mâncat, dar și ce simțim ca stare, care a fost nivelul de energie. Iar aceasta nu depinde numai de glicemie, aici este marea capcană.
Starea noastră de bine, bunăstarea noastră alimentară depind și de nivelul de grăsimi din sânge. Sațietatea, foamea sau stresul că nu am mâncat nu țin doar de glicemie. Noi măsurăm doar un parametru, dar hormonii noștri de foame, de sațietate, vâscozitatea sângelui și cantitatea de grăsimi din sânge sunt tot atâtea semnale. De aceea, eu nu sunt pentru a măsura doar un parametru pentru că mai tare mă induce în eroare. Dacă nu pot avea o imagine de ansamblu, e doar un zgomot care mai mult mă perturbă dacă măsor un singur parametru” spune Dr. Cezar.
Interviul integral cu Dr. Cezar poate fi urmărit aici: