Implantul dentar salvează la ora actuală sănătatea cavității orale a multor persoane, chiar și la vârste înaintate. Astăzi, implanturile dentare se fac cu materiale performante, iar timpul pentru a obține o dantură complet refăcută s-a scurtat foarte mult. De exemplu, una dintre cele mai performante lucrări din medicina dentară o reprezintă la ora actuală realizarea dinților ficși în doar 8 ore cu ajutorul implanturilor dentare.
Această procedură implică o experiență deosebită în implantologia dentară, o echipă completă de specialiști, materiale de bună calitate, dar și grija deosebită a pacienților în ceea ce privește igiena orală. În cadrul interviului video pe care ni l-a acordat, dr. Dan-Gabriel Gruia, medic stomatolog implantolog, ownerul Clinicilor Stomatologice Prodent Dr. Gruia, a trecut în revistă experiența sa în realizarea implanturilor dentare, dar și performanțele actuale care se pot obține în privința realizării dinților ficși în doar 8 ore.
„Am dezvoltat o pasiune pentru domeniul stomatologiei și implantologiei. Am început prin licențierea în stomatologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Ulterior, am dobândit competența în implantologie la UMF „Carol Davila” din București. În prezent, sunt într-o certificare de implantologie avansată la New York University din SUA. De-a lungul timpului, învățând, am început să iubesc această preocupare și această meserie. Am deja 20 de ani de experiență în stomatologie, de 14 ani practic implantologia, am inserat peste 4000 de implanturi dentare, împreună cu echipa de chirurgie și cu echipa medicală a Clinicilor Prodent Dr. Gruia.
Dacă ar fi să ne referim la obținerea dinților ficși în 8 ore, vorbim despre o intervenție complexă de restaurare a întregii danturi. Este în același timp spectaculos pentru pacienții care și-au pierdut toată dantura și speranța în ceea ce privește dantura. Se poate restaura totul într-o singură zi. E relativ complex: se extrag toți dinții care sunt afectați, se chiuretează procesele infecțioase foarte meticulos și foarte bine pentru a preveni recidivele. Se inserează și se stabilizează implanturile pe care să putem realiza lucrări provizorii. La nevoie, se pot face mici adiții osoase, se suturează și se scanează.
Este o operație de 2,3 ore, iar până seara, laboratorul intern lucrează la proiectarea lucrării provizorii, la designul digital al acesteia pe care îl trimite la o mașină de frezat sau printat. În 2, 3 ore e gata o lucrare provizorie fixă pe implanturi, toata dantura e restaurată în aceeași zi. Acest lucru îl reușim pe la 5 seara, în aceeași zi în care am operat dimineața pacienții care nu au dinți” ne-a declarat în interviul video dr. Dan-Gabriel Gruia.
Mai multe informații despre implanturile dentare, îngrijirea corectă a acestora, durata de viață și performanțele implantologiei actuale puteți afla din materialulul video realizat cu dr. Dan-Gabriel Gruia, medic stomatolog implantolog, ownerul Clinicilor Stomatologice Prodent Dr. Gruia, dar și de pe site-ul clinicii https://prodentdrgruia.ro.