Dr. Diana Plăcintescu, medic primar dermatolog, a trecut în revistă, în cadrul interviului pe care ni l-a acordat prin Skype, factorii de risc, semnele şi soluţiile în cazul alergiilor solare.
Alergiile solare sunt extrem de des întâlnite: se estimează că o persoană din trei se confruntă la ora actuală cu alergia solară. Alergia solară se manifestă ca urmare a expunerii la soare şi este însoţită de apariţia unor erupţii neplăcute la nivelul pielii. De obicei, acestea se manifestă la începutul sezonului estival, iar erupţia polimorfă la lumină apare la prima expunere la soare. În multe cazuri, aceasta se ameliorează pe parcursul verii, pentru că pielea se obişnuieşte cu radiaţiile ultraviolete.
Simptomele unei alergii solare pot fi roşeaţa, erupţiile şi pruritul care se instalează în zonele de piele expuse la soare, într-un interval de câteva minute sau de ore după plajă. Alergiile solare apar în anumite condiţii precum culoarea pielii (persoanele cu pielea albă sunt mai expuse alergiilor solare), anumite afecţiuni dermatologice preexistente, consumul unor medicamente sau alimente care conţin conservanţi. De asemenea, unele persoane fac alergii solare după ce au lucrat în grădină şi au intrat în contact cu anumite plante alergene.
Sfatul medicilor dermatologi pentru persoanele care se confruntă cu semnele unei alergii solare este să solicite un consult medical. De asemenea, se impun regulile de fotoprotecţie solară pe care trebuie să le respectăm cu toţii atunci când ne expunem la soare. Medicii recomandă aplicarea cremelor cu SPF dimineaţa, mai ales pe zonele pe care le expunem frecvent precum tenul şi braţele.
Adjuvante importante pentru menţinerea sănătăţii pielii sunt şi suplimentele şi alimentele care conţin betacaroten, un precursor al vitaminei A, extrem de importantă pentru sănătatea pielii, părului şi unghiilor. Toate informaţiile despre alergiile solare şi ce putem face pentru a le ţine sub control ne oferă în interviul video medicul primar dermatolog Diana Plăcintescu!