Prezentă în emisiunea CSID.RO Live de la final de an, dr. Gina Chiriac a explicat cum ceea ce gândim ne influențează starea de spirit și cum ne putem transforma viața prin gândurile noastre.
„Emoțiile sunt reacțiile chimice ale gândurilor în corp. Deci ceea ce noi numim emoții sunt reacțiile chimice pe care mintea noastră le produce la nivel corporal. Noi le trăim sub forma unor senzații.
Ceea ce este important să înțelegem este că fiecare gând pe care-l avem are o consecință la nivel chimic și implicit la nivel fizic. Iar aceste gânduri corespund unor reacții chimice benefice dacă sunt gânduri pozitive sau unor reacții chimice negative, dacă sunt gânduri de îngrijorare, stres, furie, rușine, vinovăție, tot cortegiul emoțiilor negative.
Ei bine, în momentul în care noi avem acces la această informație care este esențială sau „huge” cum zic americanii, atunci înțelegem ce se întâmplă.
Și atunci când știi că poți să-ți alegi gândurile, când știi să spui stop unor agresiuni pe care gândurile le pot crea pentru starea de bine, pentru starea ta chimică, atunci poți să-ți spui că nu ești un sadic și că nu ai motive să-ți faci singur rău.
Dacă gândirea negativă îmi face rău, hai să spun stop, hai să iau în calcul ce spun noile cercetări din biologia umană. Iar dacă mintea mea poate să facă rău corpului meu, hai să mă iubesc mai mult, hai să fiu mai blând, mai tolerant, mai cald cu mine însumi și să mă opresc din a gândi negativ.
Este important că știu faptul că gândurile mele pot duce la secreția de dopamină, ceea ce înseamnă o emoție pozitivă, și astfel pot deveni ca prezență un cadou de Crăciun pentru cei dragi.
Pentru că acesta este cel mai frumos cadou: să fie pace și liniște în casă. Îmi place că de Sărbători se urează „Crăciun fericit. Dar eu aș ura mai degrabă ” să vă fie familia liniștită și fericită”, pentru că noi, cei din casa respectivă, creăm atmosfera de liniște și pace.
Iar dacă îi iubim pe cei dragi, acesta poate fi cel mai frumos cadou: prezența noastră calmă și liniștită, iar aceasta presupune să ne cunoaștem modul de funcționare a creierului” spune dr. Gina Chiriac, formator si supervizor in psihoterapie integrativă, fondator al ARPI.