În emisiunea Ce se întâmplă doctore Live în care am discutat despre traumă, Dr. Gina Chiriac, psiholog principal, psihoterapeut și președintele Asociației Române de Psihoterapie Integrativă ne-a explicat care sunt cauzele traumelor psihice și care este impactul acestora în viața de adult.
Dr. Gina Chiriac a început intervenția în emisiune vorbind despre filmul despre traumă: „Este normal faptul că suntem locul patru ca număr de vizionări ale filmului despre traumă realizat de Gabor Mate, pentru că toți colegii mei români, dar și oamenii, sunt interesați de traumă. Ceea ce e un lucru extraordinar”.
Psihologii au definit trauma ca fiind un eveniment care se petrece o dată, un eveniment singular, de o intensitate foarte mare care depășește posibilitatea individului de a se adapta la ceea ce se întâmplă. Dar Dr. Gina Chiriac a mai vorbit și de alte două perspective. Din perspectiva lui Gabor Mate, deconectarea în urma traumei este un mecanism de supraviețuire în cazul unor copii sau adulți abuzați emoțional. Dr. Gina Chiriac consideră că acest mecanism nu este ales conștient, ci este ales inconștient (pentru că inconștientul reprezintă 95 % din viața noastră psihică) pentru a supraviețui traumei.
În 1989, cercetătoarea Candace Pert a făcut pentru prima oară legătura între emoții și molecule, primind și premiul Nobel pentru acest lucru. Așa că, după o experiență traumatizantă, neuroștiința spune că doar conectarea pe mai multe paliere reprezintă calea spre vindecare. Deconectarea este o acțiune care nu e specifică doar traumei, ci și stresului.
Și uitarea este un mecanism des întâlnit în procesul traumei. Cel care trăiește un eveniment ce îi provoacă suferință poate uita acel incident. Dr. Gina Chiriac spune că au fost anumiți pacienți cărora doar după ce le-a aplicat anumite tehnici care i-au introdus într-o stare de transă și-au amintit momentul care le-a provocat și declanșat trauma. Explicația psihologului este că subconștientul a reușit să încapsuleze acea situație, până a fost „descoperită” în terapie.