Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut și președintele Asociației Române de Psihoterapie Integrativă ne-a mărturisit într-o ediție live a emisiunii Ce se întâmplă Doctore care sunt autorii ce ne ajută în menținerea sănătății noastre emoționale și cât de important este să ne îndreptăm atenția către ceea ce ni se întâmplă zilnic. Pentru că acolo unde este atenția noastră, merge energia noastră și devine viața noastră!
„Cea mai rapidă cale care să ne ajute să ne păstrăm sănătatea emoțională este cea a neuroștiinței și a noii generații de deschizători de drumuri”, ne-a spus doamna Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut. Aceștia vorbesc dintr-o perspectivă științifică, dar au și o bază solidă de dezvoltare personală: Bruce Lipton, Greg Bradden sau Joe Dispenza. „Pentru a înțelege ce spun acești cercetători, nu e nevoie să ai neapărat cunoștințe de psihologie și psihoterapie”, ne-a spus domna Dr.Gina Chiriac. Toate aceste cercetări pe care ei le fac mult mai ușor de înțeles pentru publicul larg, ne ajută să ne schimbăm în primul rând rutina zilnică. Este posibil ca viața noastră să fie destul de stresantă, rutina zilnică are ea însăși un grad de stres – de la job, la traficul care poate fi uneori infernal, responsabilitățile pentru familie sau pentru prieteni. Și e important ca seara, înainte de culcare, să ne întrebăm ce anume ne-a stresat în acea zi și să ne întrebăm la modul practic cât de mult a fost afectată starea noastră de bine din cauza acelui element stresor. Să ne întrebăm – pe o scală de la 1 la 10 – oare există ceva care m-a deranjat sau m-a stresat și, oare, cât la sută ne-a afectat acel stres.
Dr. Gina Chiriac a spus că este foarte important să începem să ne echilibrăm sănătatea emoțională cu această atenție către ceea ce se întâmplă. „Pentru că acolo unde este atenția noastră, merge energia noastră și devine viața noastră, până la urmă.”