La prima vedere, slăbirea pare un proces simplu: reducem numărul de calorii, schimbăm alimentele de tip junk food cu legume, fructe, ouă, lactate slabe şi carne albă şi facem mişcare. Însă de multe ori, aceste măsuri sănătoase nu dau roade pe cântar.
Motivul? În realitate, este posibil să depăşim numărul optim de calorii, chiar dacă ele provin din alimente sănătoase, şi să nu reuşim să slăbim. Uneori, putem ajunge chiar şi la îngrăşare, dacă exagerăm cu alimentele considerate bune precum fructele oleaginoase sau cele proaspete, foarte dulci.
Până la urmă, slăbirea este matematică: trebuie să ardem mai mult decât mâncăm. Iar pentru a calcula necesarul organismului pentru a slăbi şi a ne menţine, trebuie să ştim care este rata metabolismului nostru în repaus, adică mai precis de câte calorii avem nevoie pentru funcţiile de bază, la care să adăugăm caloriile arse prin mişcare. Abia în funcţie de acest număr ne calculăm necesarul de calorii ca să slăbim. În cabinetele de medicină şi nutriţie, există tehnologii care pot calcula rata metabolismului bazal care îi ajută pe medici să conceapă diete personalizate. Despre toate acestea ne vorbeşte în interviul video medicul specialist în diabet şi boli de nutriţie Mihaela Posea!