Virozele respiratorii la copii au fost în ultima perioadă pe un trend ascendent, scria Dr. Mihai Craiu pe pagina Spitalul Virtual pentru copii. L-am avut și noi invitat în emisiunea Ce se întâmplă doctore Live, emisiune în care Dr. Mihai Craiu ne-a povestit despre virozele respiratorii la copii, acum, vara.
Dr. Mihai Craiu ne-a explicat încă de la început că nu orice le pare părinților o viroză respiratorie este un proces infecțios. Practic, nu orice stare febrilă este, de fapt, o viroză respiratorie. În momentul de față există un număr semnificativ mai mare de boli cu febră și manifestări respiratorii față de anul trecut și discret mai mare față de anul 2019. Acest lucru se întâmplă pe de o parte din cauza unei oboseli generale legate de COVID: oamenii și copiii stau foarte apropiați în parcuri, nu mai respectă distanța, nu mai poartă mască, nu se mai spală pe mâini cașa cum o făceau anul trecut. Pe de altă parte, este vorba și de o schimbare ecologică. S-a schimbat circulația virusurilor respiratorii, fapt ce s-a văzut de iarna trecută. Acum circulă în România virusurile care aveau o incidență crescusă în sezonul toamnă/iarnă.
Atunci când vedem că cel mic are febră crescută, cel mai important este să nu contribuim mai mult la stresul copilului. Un copil mic, preșcolar, se sperie și mai tare dacă își vede părintele anxios și panicat. Este nevoie să ne păstrăm calmul și să luăm temperatura. Dacă este cu adevărat febră, să folosim un antitermic. Și ar trebui să așteptăm o jumătate de oră să vedem ce se întâmplă. Excepție fac acei copii care au vizibil o stare alterată, copiii somnolenți sau apatici. Aceștia trebuie duși de urgență la o cameră de gardă să fie văzuți de un medic specialist.