„Mă îngraș de la tiroidă”. Este o afirmație pe care medicii endocrinologi o aud adesea de la pacienții în cabinetul de consultații. Cât adevăr și cât mit există în această afirmație, explică dr. Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog.
„Adevărul este întotdeauna undeva la mijloc. Știm că hormonii secretați de tiroidă sunt importanți pentru reglarea metabolismelor în general, inclusiv a celui energetic. Aceasta înseamnă că atunci când vorbim despre un deficit de hormoni tiroidieni la persoanele cu hipotiroidism, metabolismul poate fi ceva mai lent. Arderile sunt mai lente, iar starea generală este caracterizată prin oboseală, lipsă de energie. Aceasta duce la un stil de viață mai puțin alert, mai sedentar. Iar acest lucru creează o cascadă de evenimente care poate să ducă la creștere în greutate. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că există o mulțime de cauze pentru creștere în greutate și cele mai frecvente sunt cele care țin de stilul de viață” spune dr. Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog.
Mai multe informații despre glanda tiroidă și îngrășare puteți afla din interviul video realizat cu medicul primar endocrinolog Ruxandra Dobrescu!