Dr. Șerban Damian, medic nutriționist, a fost unul dintre invitații emisiunii Ce se întâmplă doctore Live și a explicat importanța fibrelor în alimentație, dar și cum putem să îi împrietenim pe copii cu ele.
Încă de la început, Dr. Șerban Damian a explicat faptul că această misiune de a împrieteni copiii cu fibrele este una extrem de dificilă. Cel mai important este exemplul personal pe care copiii îl urmează mai rapid, decât doar să se conformeze pentru că așa spun părinții. De aceea, dacă ne dorim copii care să mănânce sănătos, e timpul să facem noi asta înainte de a le cere copiilor. Dacă toată familia consumă fructe, legume, oleaginoase, cereale integrale ( adică cele mai importante surse de fibre), în mod cert și copiii vor fi motivați să le încerce. Plus că cei mici mănâncă, cel puțin în copilăria mcă, ceea ce li se dă, ceea ce au în casă. Deci dacă îi putem obișnui de mici să mănânce sănătos, acesta va fi normalul lor. Însă, spune Dr. Șerban Damian, este important să facem și noi același lucru.
Un alt pas important pentru a-i împrieteni pe cei mici cu consumul de fibre este să descopere ceea ce preferă, să încerce cât mai multe până descperă ceea ce le place, iar părinții să fie alături de ei în această călătorie a gusturilor. Se întâmplă adesea, spune Dr. Șerban Damian, ca gusturile să difere și ceea ce ne place nouă să nu îi placă celui mic, și invers.
De aceea, copiii ar trebui încurajați să descopere singuri gusturile care le plac. „Având o gamă largă de legume, putem găsi soluții să vedem măcar câteva care le sunt pe plac celor mici”, spune medicul nutriționist Șerban Damian. Contează și modul în care sunt gătite, ce condimente adăugăm, cum reușim să le facem să arate atractiv în farfurie.