Cu toţii ştim cât este de important să adoptăm un stil de viaţă sănătos. Aceasta pentru a ţine departe afecţiuni precum cele cardiovasculare, diabetul şi alte boli grave asociate cu dieta dezechilibrată şi cu sedentarismul.
Pentru a ne bucura de sănătate, regula numărul 1 este să adoptăm un regim alimentar echilibrat, din care să nu lipsească legumele, fructele, cerealele, peştele, nucile, ouăle şi lactatele fermentate. În plus, chiar şi dacă mâncăm alimente sănătoase, trebuie să corelăm numărul de calorii consumate cu activitatea fizică pentru a nu ne îngrăşa.
Activitatea fizică este foarte importantă, în condiţiile în care suntem tot mai sedentari, stăm mult în maşină şi avem meserii care implică stat multe ore de stat la birou. Astfel, este important să facem minimum 10 mii de paşi pe zi. Apoi, trebuie să avem grijă să includem săptămânal în programul nostru 150 de minute active. La fel de important este şi somnul, odihna de calitate şi respectarea tuturor fazelor somnului fiind condiţii esenţiale pentru un tonus bun şi imunitate.
Cum putem aplica mai uşor aceste reguli importante pentru starea noastră de sănătate? Una dintre modalităţile cele mai eficiente este să apelăm la un dispozitiv de monitorizare a activităţii fizice, dietei şi somnului, dispozitive tot mai performante care ne ajută să luăm decizii personalizate, în funcţie de obiectivele pe care ni le stabilim.
Brăţările precum Fitbit Charge 4, unul dintre cele mai performante trackere de acest fel la ora actuală, sunt conectate la aplicaţia din telefoanele smart şi pot fi un ghid util în adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Ne explică în interviul video de ce este important să ne monitorizăm dieta, somnul şi activitatea fizică dr. Şerban Damian, specialist în nutriţie sportivă!