Eructațiile: de ce râgâim prea des?

Cauzele râgâielilor pot fi medicale sau alimentația nepotrivită.
  • Publicat:

Excesul de aer în stomac duce adesea la eructații, mai popular râgaieli. Cauzele râgâielilor pot fi medicale sau alimentația nepotrivită.

Cauzele excesului de aer în stomac

  • poziția defectuoasa în timpul meselor, ceea ce duce la perturbarea funcționării normale a sfincterului cardial – inelul musculos aflat la trecerea din esofag în stomac.
  • îngurgitarea unor cantități mari de alimente într-un timp scurt, în mare grabă. În plus, alte activități în timpul mesei cum ar fi lucrul la computer, vorbitul la telefon etc duc la mestecatul în neatent și aer suplimentar in bolul digestiv.
  • utilizarea în exces a băuturilor carbogazoase
  • defecte ale dentiției, afecțiuni ale gingiilor, palatului, care duc la o masticație insuficientă și defectuoasă a alimentelor
  • consumul unor alimente greu digerabile, bogate în fibre, insuficient prelucrate termic sau prelucrate în exces (arse)
  • stări conflictuale în timpul meselor
  • mestecatul „în gol”  – guma de mestecat
  • tulburări funcționale (spasme) sau anatomice (tumori, stricturi, iritații, ulcere etc.) ale tractului digestiv superior (faringe, esofag, sfincter cardial, stomac)
  • o situație particulară se întâlnește la sugari, care. în timpul suptului îngurgitează și mici cantități de aer. Pe de alta parte, laptele matern supt în forță devine spumos, conținând și el bule de aer. Din acest motiv, după supt, bebelușii trebuie ținuți în poziție verticală și  ajutați să eructeze.

Investigații medicale în aerofagie

În unele situații aerofagia poate fi legată de afecțiuni organice sau funcționale ale tubului digestiv superior, motiv pentru care este necesara investigarea clinică si paraclinica riguroasă a oricărui pacient cu aceasta acuză. Examenul medical include examinarea atenta a abdomenului.

Investigațiile paraclinice utile in depistarea unor cauze organice sunt:

  • tranzitul baritat
  • ecografia abdominală
  • endoscopia digestivă
  • teste sanguine cum ar fi hemoleucograma sau diverse constante biochimice
  • tomografia computerizată

Râgâitul prea des poate fi combătut cu preparate naturale

Exista diverse preparate farmaceutice care ajuta la remiterea manifestărilor aerofagiei, având în compoziție cărbune activ, argile absorbante, dimeticon cu efect tensioactiv asupra bulelor de aer, ceaiuri de plante etc. Pentru prevenirea recidivelor este necesara revizuirea comportamentului alimentar, iar dacă neplăcerile persista medicul este cel în măsura să stabilească mijloacele specifice de tratament.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
B&B Talk: emoțiile din pandemie
B&B Talk: emoțiile din pandemie