Maternitatea Bucur, dotată cu aparatură de top pentru cele mai complexe cazuri ginecologice și obstetricale (video)

După doi ani în care a funcționat ca unitate sanitară destinată exclusiv pacienților COVID, Maternitatea Bucur revine la normal, dar cu un plus important.

După doi ani în care a funcționat ca unitate sanitară destinată exclusiv pacienților COVID, Maternitatea Bucur, care aparține de Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, revine la normal, dar cu un plus important. Cu sprijinul Ministerului Sănătății și al finanțării nerambursabile de aproape 44 de milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională, Maternitatea Bucur a beneficiat de dotări impresionante și este astăzi un standard de excelență în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul celor mai complexe cazuri ginecologice și obstetricale.

 „Am primit foarte multă aparatură de ultimă generație, care ne-a ajutat fantastic în salvarea copiilor, unii dintre ei la limita viabilității. Spre exemplu, la prematurii care au sindrom de detresă respiratorie prin deficit de surfactant și intră în insuficiență respiratorie, ecografia pulmonară cu ecograful de ultimă performanță achiziționat – care este mult mai puțin dăunătoare decât radiografia clasică – ne poate arăta cum și ce se întâmplă și astfel să luăm o decizie terapeutică bună”, a declarat dr. Anca Maria Mihoc Bozianu, șefa secției de neonatologie din cadrul Maternității Bucur.

De asemenea, Maternitatea Bucur a fost dotată cu 8 ventilatoare cu oxid nitric, care le-au fost de un real ajutor medicilor în cazurile de hipertensiune pulmonară, afecțiune care în alte situații ar fi fost fatală pentru micuții pacienți.

„Mai avem un electroencefalograf neonatal, care ne este foarte util pentru prematuri și copii foarte mici cu asfixie severă la naștere. Cu acest aparat monitorizăm ce se întâmplă în creierul copilului și putem depista astfel convulsii înainte ca acestea să fie clinice, deci să dea simptome, ajutându-ne să luăm cea mai bună decizie terapeutică”, adaugă medicul.

O achiziție importantă din fondurile primite de la Ministerul Sănătății este ecograful de înaltă performanță 4 D conceput specific pentru ginecologie, medicină prenatală și diagnosticare mamară, care permite un diagnostic de acuratețe din punct de vedere ginecologic, dar mai ales ajută la monitorizarea corectă a sarcinii și stabilirea diagnosticului anomaliilor fetale.

„În Maternitatea Bucur s-au făcut dotări impresionante în ultimii doi ani, nu credeam că putem să avem astfel de aparate. Avem două ecografe de înaltă performanță 4 D concepute specific pentru ginecologie, medicină prenatală și diagnosticare mamară și încă trei ecografe de înaltă performanță 4 D cu ultra-sunet inovativ care furnizează informații suplimentare privind morfologia sângelui, fătului și a tumorilor ovariene. Noi am fost o perioadă îndelungată spital exclusiv COVID, a fost foarte greu, dar am avut ca recompensă această modernizare benefică pentru noi, ca medici, dar mai ales pentru paciente”, a adăugat dr. Romina Marina Sima, medic specialist obstetrică-ginecologie.

De asemenea, maternitatea a fost dotată cu mese ginecologice noi, cardiotocografe, un aparat care realizează rapid radiografii de calitate înaltă în format electronic, truse de examinare și au fost aduse îmbunătățiri care țin de la sterilizare până la blocul operator.

„Suntem în perioada 1-8 martie, când aducem în prim-plan femeia. La Maternitatea Bucur pot fi realizate examinări preventive Babeș-Papanicolau, ecografii seriate pentru diagnosticul de patologii ginecologice precum cancerul de col uterin sau mamar.

Putem face toate aceste lucruri la Maternitatea Bucur pentru că avem dotări importante și putem să și soluționăm cazuri prin intervenții chirurgicale mai simple sau complexe, laparoscopice sau deschise, pentru patologii ginecologice variate. Asigurăm îngrijire pe toată durata sarcinii și finalizând cu nașterea spontană ori prin operație cezariană”, a concluzionat dr. Romina Marina Sima.

Mai multe informații despre aparatura performantă cu care a fost dotată Maternitatea Bucur puteți afla din materialul video.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Dr. Anca Mihoc-Bozianu - Medic primar neonatolog
D-na Dr. MIHOC Anca Maria este medic primar, având specializarea în Neonatologie. În prezent se află la conducerea Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan.
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult