Menopauza prematură și precoce: ce soluții există?

Dr. Cristina Tănase Damian, medic specialist obstetrică-ginecologie, explică situațiile în care apar menopauza prematură sau precoce și ce e de făcut.

Menopauza este o etapă firească în viața oricărei femei, debutul fiind între 45 și 55 de ani. Vârsta medie a intrării la menopauză este de 51 de ani, spune medicul ginecolog Cristina Tănase Damian.

„Există mai multe tipuri de menopauză. Astfel, există menopauza prematură, până la 40 de ani. Apoi, există menopauză precoce, până în 45 de ani. Și evident, există menopauza normală, între vârsta de 45 și 50 de ani.

Femeile care intră prematur la menopauză vin la ginecolog cu diferite tulburări de ciclu menstrual. Ulterior, pe firul anamnezei, descoperim că sunt din ce în ce mai multe probleme. Și atunci, vrem să aflăm care sunt cauzele.

Cauzele pot fi multiple. În primul rând, avem cauzele genetice, anomalii cromozomiale. Sunt situații aparte, pe care din fericire, nu le întâlnim des. Vorbim despre sindromul Turner sau sindromul X fragil. Sunt anumite mutații genetice care duc la menopauză precoce. Iar pacienta știe că se va ajunge în această situație.

Apoi, vorbim de pacientele cu boli autoimune, precum cele cu artrită polireumatoidă, vitiligo, miastenia gravis, tiroidită autoimună, lupus eritematos sau boala Crohn. Sunt destul de multe boli autoimune care pot să inducă pacientelor menopauza prematură.

Și infecții precum oreionul pot induce o afectare gonadică, atât la femei cât și la bărbați. La fel SIDA, tuberculoza genitală, malaria sau infecția cu citomegalovirus pot fi cauze. De asemenea, menopauza prematură poate fi indusă de tratamentele gonadotoxice precum chimioterapia sau radioterapia în cancer.

Menopauza poate fi indusă și de intervenții chirurgicale de la nivelul ovarelor din timpul perioadei reproductive. Acestea pot fi pentru torsiuni de anexe, chisturi ovariene, abcese ovariene. În aceste situații, țesutul ovarian se poate reduce foarte mult” ne-a declarat în interviul video dr. Cristina Tănase Damian.

Ce e de făcut în aceste situații puteți afla din materialul video realizat cu medicul ginecolog!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Cristina Tănase Damian - Medic specialist obstetrică-ginecologie
Dr. Cristina Damian este medic specialist în Obstetrică-Ginecologie și infertilitate, având competențe solide în Ultrasonografie obstetricală, Histeroscopie și Colposcopie, precum și în Infertilitatea Cuplului. Este membru al Colegiului Medicilor din România și al Societății Internaționale ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic specialist obstetrică-ginecologie
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult