Uneori te autosabotezi, de parcă tu ți-ai fi propriul dușman. Colega noastră, Bianca Poptean, psiholog, a identificat 9 moduri prin care o persoană se poate autosabota fără să-și dea seama.
Autosabotajul este un mecanism ce apare în urma traumelor din copilărie. Dacă ți s-a spus – în mod constant și îndeajuns de des – că nu ești valoros, că nu poți să faci ceva, că nu știi tu prea multe, se creează o credință limitativă, un program mental ce rulează automat în mintea ta. Ceea ce înseamnă că, în anumite situații, interpretezi ceea ce se întâmplă în funcție de acest program. Te autosabotezi atunci când, inconștient, funcționezi după acel program că nu ești valoros, că nu știi. Iată 9 moduri în care te autosabotezi:
Când nu reușești un lucru, îți vine natural să spui:”Ce prost, ce tâmpit sunt!” Asta pentru că nu te valorizezi. Pentru că tu te vezi prin ochii părinților tăi. Ori dacă ei au avut incapacitatea de a te vedea valoros ( au fost distanți, indisponibili emoțional, critici), nici tu nu poți să-ți vezi valoarea.
Ai convingeri negative despre tine care îți influențează deciziile. Acele convingeri și credințe limitative vin din lipsa de iubire și aprecere a cellor din mediul în care ai crescut. Crezi despre tine ce ți s-a spus.
Ți-e teamă să ieși din zona de confort! Pentru că ți s-a spus că tu nu poți, îți e prea frică să încerci lucruri noi, pentru că nu crezi că le-ai putea face față!
Stai în relații în care nu ești validat, în care starea ta emoțională are de suferit.Faci acest lucru pentru că ești obișnuit să nu fii validat, și asta este obișnuința ta.
Îți găsești mereu scuze pentru obiceiurile nesănătoase, deși știi că nu-ți fac bine. Dacă părinții nu te-au considerat valoros, nici tu n-o poți face! Și atunci nu poți avea grijă de tine, te autosabotezi prin obiceiuri nesănătoase.
Nu îți comunici nevoile, dorințele și așteptările celorlalți, așteptându-te, nerealist, ca ei să le știe. Aici e dorința nerealistă a copilului interior care crede că ceilalți ar trebui să știe ce are el nevoie sfără să spună.
Muncești până la epuizare! Faci asta pentru că nu te valorizezi și nu te iubești!
Când ești aproape să reușești ceva ce ți-ai propus, găsești un motiv prin care te oprești și nu duci la capăt ce aveai de făcut. Pentru că nu crezi că poți avea succes, că-l meriți.
Faci, de multe ori, alegeri în defavoarea ta! Te autosabotezi astfel pentru a-ți demonstra, inconștient, că nu meriți.