Ce este teoria atașamentului și cum te ajută în practică – Pastila de Psihologie

Teoria atașamentului a fost formulată inițial de psihologul John Bowlby, apoi rafinată de Mary Ainsworth și Mary Main. Colega noastră Bianca Poptean, consilier de dezvoltare personală, ne-a vorbit despre cum aceasta teorie ne ajută să înțelegem de ce am luat anumite decizii în viață, de ce ne-am comportat într-un anumit fel în relațiile pe care le-am avut, fie că au fost relații de iubire, cele de la job sau cele cu copiii noștri. Înțelegând principiile de bază ale acestei teorii, îți poți schimba comportamentul în relații și poți dezvolta relații armonioase cu cei din jur.

Această teorie ar trebui învățată la școală, pentru că, odată ce știi că există și îi înțelegi mecanismul, porneșți în călătoria de autocunoaștere, o călătorie indispensabilă unei vieți împlinite și trăite cu sens. Mai mult, în momentul în care începi să înțelegi ce este atașamentul sigur și ce poți face pentru a ți-l însuși, înțelegi de ce ai avut probleme cu stimă de sine, de ce nu te-ai luptat pentru drepturile tale, de ce ai crezut că nu contezi cu adevărat. Mai mult, vei înțelege că toate acestea au izvorât din mecanisme de apărare apărute din cauza modalitățîi în care s-au purtat părinții tăi cu ține în primii tăi ani de viață.

Teoria atașamentului: principiile

În viziunea lui Daniel Siegel, psihiatru, cercetător și autor, iată care sunt principiile teoriei atașamentului:

Recomandări

Andreea Neagu, psiholog: teoria atașamentului și tipuri de atașament

Ce este atașamentul și cum îți influențează viața

Teoria atașamentului pleacă de la ideea conform căreia legătură (fizică și emoțională) cu părințîi sau cei care ne-au crescut în primul an de viață este crucială pentru dezvoltarea noastră, ca ființe umane! Cu cât mai puternică va fi legătură cu persoană/persoanele în cauză, cu atât mai siguri ne vom simți pe noi înșine.  Și cu cât a fost mai slabă conexiunea în copilărie, cu atât suntem mai nesiguri și anxioși în viață de adult.

Modul în care am fost tratați de părinți în copilăria mică, ne-a făcut să adoptăm anumite strategii care ne influențează relațiile în prezent. Însă vorbim doar de niște “working models”, de niște matrițe, de niște modele care nu rămân definitive, tocmai datorită neuroplasticității.

În cadrul teoriei atașamentului există atașamentul dezvoltării (interacțiunea copiilor cu părințîi și crearea modelelor comportamentale), dar și atașamentul la adulți (cum se poartă adulții în relații influențați de modelele comportamentale deprinse în copilăria mică).

Teoria atașamentului poate fi generalizată indiferent de stilul de parenting sau de influențele culturale. Daniel Siegel se bazează pe teoria enunțată de antropologul Sarah Hrdy care, în cartea Mothers&Others, spune că puiul mamiferelor are nevoie de o persoană care să îi asigure supraviețuirea. Tot ea e de părere că oamenii au un atașament mai puțin uzual în lumea mamiferelor, făcând vorbire despre conceptul de “allo parenting sau allo community”. Puiul de om poate avea mai multe figuri de atașament (una principală, mai multe secundare, mamă, tată, bonă, bunici, mătuși), tocmai pentru că suntem programați genetic să fim crescuți în comunitate. Ori, din punctul meu de vedere, o astfel de teorie ia din presiunea mamelor care nu cred că e bine să delege, care vor să facă ele tot pentru bebeluș, să fie perfecte. Și din dorința de a fi mame perfecte uită că sunt oameni, cu energie și timp limitate, că se pot epuiza rapid și primul care are de suferit este bebelușul.

Un alt principiu al teoriei atașamentului este că suntem programați genetic să avem un îngrijitor și suntem “echipați” cu un circuit neuronal care așteaptă conexiune cu o altă ființă umană care să aibă grijă de nevoile noastre. Așa cum avem un sistem auditiv sau optic, avem și un sistem nervos dedicat atașamentului (în zona limbică și în regiunile prefrontale)  prin care ne așteptăm că cineva să aibă grijă de noi.

Așa cum pot există mai multe figuri de atașament, așa pot există și mai multe categorii de atașament, care poate fi diferit În funcție de persoană. Deci, până la urmă, stilul de atașament are o component relațională puternică. Putem avea atașament sigur cu mama și evitant cu tatăl, de exemplu.